Publicat: 5 Octombrie, 2015 - 12:03

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SpiruHaret“ şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“ organizeză, luni, 5 octombrie, dezbaterea naţională având ca tema: „Educaţia 2018“, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei.

Evenimentul va avea loc în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional „Sf. Sava“, din Strada General Berthelot nr. 23, sector 1, Bucureşti, începând cu ora 16.00.

La dezbatere vor participa preşedinţii sau vicepreședinții principalelor partide politice – Liviu Dragnea (PSD), Alina Gorghiu și Vasile Blaga (PNL), Daniel Constantin (PC), Niculai Onțanu și Haralambie Vochiţoiu (UNPR), ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, ministrul-delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, președinta Comisiei de pentru Învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, președintele Consiliului Național Rectorilor, Răzvan Teodorescu, președinta Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, reprezentanți ai organizațiilor de studenți, elevi și părinți.
    
Evenimentul va fi moderat de Alex Cumpănașu – Coaliția pentru Modernizarea României.