Publicat: 27 Septembrie, 2017 - 14:29

Update: Declarația de presă a Purtătorului de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susținut miercuri, 27 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

'Bună ziua!

Bine ați venit la această declarație de presă! Domnul Președinte Klaus Iohannis are o serie de evenimente și acțiuni importante în agenda domniei sale, tocmai de aceea sunt aici în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta despre ce este vorba.

Aș începe chiar cu ziua de mâine, 28 septembrie, începând cu ora 10:30, când Președintele României va participa la evenimentul 'Roundtable On Philanthropy', inițiat de United Way. United Way este cea mai mare organizație neguvernamentală de strângere de fonduri din lume, are reprezentanțe în peste 40 de țări. Activitatea organizației este axată pe trei domenii importante: educație, integrare socio-profesională și sănătate. Aș sublinia faptul că filiala din România a organizației sprijină, susține proiectul național 'România Educată' și tocmai de aceea, de-a lungul timpului, a dezvoltat o serie de programe menite să rezolve probleme specifice din domeniul educației, precum cele pe care le cunoaștem cu toții, facilitarea accesului la educație, prevenirea și limitarea abandonului școlar, orientare profesională și asistență pentru copiii care provin din familii cu probleme socio-economice. La forumul de mâine se vor discuta, dar se vor și împărtăși soluții referitoare la problemele din educație și combaterea sărăciei. Tot mâine, 28 septembrie, dar începând cu ora 13:00, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, îl va primi la Palatul Cotroceni, pe Președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu.

Aș merge mai departe și m-aș opri la ziua de vineri, 29 septembrie, când Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa la reuniunea informală a Consiliului European pe teme digitale. Această reuniune va avea loc la Tallinn, în Estonia. În cadrul acestui summit vor fi discutate inițiativele de inovare digitală, care ar permite Uniunii Europene să facă față evoluțiilor digitale și să devină un lider la nivel global în domeniul digital, în următorii ani. și tocmai pentru a vă da mai multe detalii despre agenda acestei reuniuni, aș vrea să vă menționez cele două teme majore pe care se axează discuțiile de acolo: viitorul guvernării și securitatea și viitorul economiei și societății. În cadrul acestor discuții, Președintele României va aborda următoarele teme: importanța implementării Strategiei digitale pentru piața internă a Uniunii Europene, nevoia asigurării unei securități cibernetice adecvate și, în același timp, necesitatea pregătirii cetățenilor Uniunii pentru a dobândi abilități digitale. Vor fi și alte întâlniri, în marja acestui Consiliu, veți primi informații despre aceste întâlniri la momentul potrivit, așa cum facem de fiecare dată, printr-un comunicat de presă, desigur.

Mergem mai departe, în agenda domnului Președinte, și ne oprim la ziua de luni, 2 octombrie, începând cu ora 11:00, domnul Președinte va participa la deschiderea anului universitar la Constanța. La eveniment vor participa cadre didactice și studenți de la Universitatea 'Ovidius', Universitatea Maritimă din Constanța și Academia Navală 'Mircea cel Bătrân'.

Mai departe în agendă, mă opresc la perioada 2-4 octombrie. La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Președintele Republicii Croația, doamna Kolinda Grabar-Kitarović va efectua o vizită de stat în România. Vizita se înscrie în tendința ascendentă a relațiilor bilaterale româno-croate înregistrate în ultimii ani și aș aminti aici vizita Președintelui român, în 2015, la Zagreb și contextul aniversării a 25 de ani de relații diplomatice româno-croate. Programul vizitei include, în prima zi, primirea la Palatul Cotroceni a doamnei Președinte, discuții între cei doi șefi de stat și declarații comune de presă. De asemenea, pe data de 3 octombrie, cei doi șefi de stat vor deschide lucrările Forumului oamenilor de afaceri români și croați. Agenda discuțiilor va fi axată pe dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale despre care am vorbit deja și, evident, subiecte importante aflate pe agenda europeană regională și agenda de securitate.

Încă un element din agendă, tot marți, 3 octombrie, la ora 18:45, Președintele va participa la evenimentul organizat de Ambasada Germaniei în România, cu prilejul sărbătorii Zilei Unității Germane.

Acestea sunt cele mai importante evenimente și acțiuni aflate în agenda domnului Președinte pentru perioada imediat următoare. Ca de obicei, stau la dispoziția dumneavoastră pentru alte întrebări, vă rog!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Cum interpretează Președintele faptul că, după discursul său de aseară, de la liderii coaliției PSD-ALDE nu avem nicio declarație, avem o glumă făcută de Liviu Dragnea care spune că Președintele s-a întors supărat din vacanță și îi ceartă pe liderii coaliției.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: E o glumă sau este o ironie bazată pe un neadevăr? Pentru că, aș face așa un mic comentariu, dacă reprezentarea României la ONU și întâlniri cu lideri de stat, între care cu Președintele Statelor Unite al Americii, reprezintă vacanță, a merge în vacanță, atunci chiar nu mai am alte comentarii din acest punct de vedere. Vă rog, alte întrebări!

Jurnalist: Există o întâlnire a consilierilor prezidențiali cu reprezentanți ai ONG-urilor pe tema justiției. Ne puteți da mai multe detalii despre acest eveniment?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Pot să confirm, este adevărat. Administrația Prezidențială a răspuns pozitiv acestei invitații, acestei solicitări de întâlnire și va avea loc, este adevărat, la Palatul Cotroceni. O întâlnire care va avea loc la ora 16:00. La discuție vor participa trei consilieri prezidențiali — Simina Tănăsescu, Laurențiu Ștefan și Andrei Muraru. și, în acest context, aș vrea să subliniez faptul că Președintele României este angajat în permanență în acest dialog cu societatea civilă, iar acest tip de inițiative sunt esențiale pentru statul de drept și, în general, pentru democrație.

Jurnalist: Se gândește Președintele la o dezbatere mai largă pe acest subiect, ca astfel de discuții să fie continuate și săptămâna viitoare la care să participe și domnia sa la discuții?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Ați văzut că Președintele este foarte implicat atunci când este vorba despre această temă a justiției, ceea ce înseamnă democrație, ceea ce înseamnă stat de drept în România. Cu siguranță dacă vor fi alte evenimente, alte întâlniri, Administrația Prezidențială vi le va comunica la momentul potrivit.

Jurnalist: Vreau să vă întreb dacă Președintele Klaus Iohannis își menține poziția în relația cu Ucraina după ce președintele comisiei din Parlament, mă refer aici la președintele comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor, a cerut autosesizarea Președintelui și o poziție mai fermă în ceea ce privește relația cu Ucraina, bineînțeles în contextul scandalului din educație.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Din acest punct de vedere, eu nu aș face comentarii suplimentare pentru că Președintele României deja a acționat și a anunțat care sunt de fapt pașii pe care îi urmează România și informarea a fost una completă, nu sunt alte elemente cu care să vin în fața dumneavoastră pentru a completa acest subiect. Mulțumesc foarte mult!
 

Președintele Klaus Iohannis îl primește, joi, la Palatul Cotroceni, pe președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.
Președintele Klaus Iohannis va participa joi, începând cu ora 10,30, la un eveniment organizat de United Way, cea mai mare organizație neguvernamentală de strângere de fonduri din lume, având reprezentanțe în peste 40 de țări.

"Filiala din România a organizației sprijină proiectul național România Educată și tocmai de aceea de-a lungul timpul a dezvoltat o serie de programe menite să rezolve probleme specifice din domeniul educației", a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.