Publicat: 16 August, 2016 - 12:12

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Bechet au descoperit, ascunşi sub patul de odihnă din cabina unui camion, condus de un cetăţean turc, doi cetăţeni sirieni care intenţionau să intre ilegal în țară.

În data de 15.08.2016, ora 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul turc Serdal K., în vârstă de 35 ani, la volanul unui autocamion cu remorcă, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe din Turcia pentru Danemarca.

Cu ocazia controlului specific, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, folosind aparatura pentru detecţia bătăilor inimii, a depistat  în cabina şoferului, ascunse sub patul de odihnă al acestuia, două persoane de sex masculin.

La cercetări, s-a constatat că cele două persoane sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 16 respectiv 19 ani, care au declarat că la sfârşitul lunii trecute au plecat din Turcia cu intenţia de a ajunge în Germania, îndrumaţi fiind, prin telefon, de un conaţional a cărui identitate nu o cunosc. În urmă cu o zi, au fost preluaţi dintr-o parcare din Bulgaria de cetăţeanul turc, Serdal K., care i-a ascuns în cabina camionului.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar, camionul, şoferul turc şi cei doi imigranţi au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.