Publicat: 21 August, 2013 - 13:42
Share

Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, a declarat, miercuri dimineaţă, tatăl său "a fost omorât cu zile", el acuzându-i pe medicii turci.

Cioabă junior a susţinut că are documente medicale cu care poate dovedi că a fost vorba despre malpraxis în cazul tatălui său.

"Am toate actele, cred şi am siguranţa, voi vorbi şi cu specialişti, că tata este caz de malpraxis. A fost omorât cu zile, iar actele dovedesc acest lucru", a spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

El a mai susţinut că Ministerul Afecerilor Externe nu a făcut nimic pentru a-i ajuta familia până când cazul nu a fost mediatizat de presă.

"Până când nu am făcut scandal în presă, consulul nu s-a mişcat din fotoliu, MAE s-a mişcat foarte greu prin consulat", a susţinut Dorin Cioabă.