Publicat: 28 Martie, 2017 - 15:42

Dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu a fost trimis la Curtea Constituțională a României.

CCR a fost sesizată la cererea fostei soții a lui Liviu Dragnea.

Instanţa supremă a cerut procurorilor DNA să precizeze, în scris, până la termenul din 25 aprilie, care este legislaţia încălcată de fiecare dintre inculpaţii din dosarul de abuz în serviciu în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, fosta lui soţie, Bombonica Prodana, şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, judecătorii arătând că solicitarea are în vedere decizia Curţii Constituţionale de anul trecut, prin care a fost limitată existenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu.