Publicat: 30 Decembrie, 2017 - 14:32
Tudose: „Descoperirile sunt inimaginabile!

Într-un interviu pentru Antena 3 premierul Tudose a spus că a trimis la Parchet dosarul rezultat în urma verificărilor efectuale de corpul său de control la Tarom, precizând că lucrurile descoperite sunt „inimaginabile”.Dosarul a fost trimis deja la DNA, fiind vizate nume grele din fostele guverne.

În luna august 2017, Corpul de Control al premierului a fost trimis la Tarom. Situația descoperită la companie l-a determinat pe Tudose să trimită concluziile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit unor surse guvernamentale, în dosarul întocmit de Corpul de Control sunt menționați foști miniștri și foști directori ai Tarom. Aceștia sunt suspectați de fapte de corupție și de sabotaj al companiei, în favoarea concurenței.

Direcția Națională Anticorupție a început cercetările în urma sesizării venite de la Corupul de Control al premierului.

În primele şase luni din 2017, pierderile Tarom au fost de aproape 100 de milioane de lei, mai mult decât dublul celor înregistrate în tot anul trecut. În 2016 compania Tarom a pierdut şi poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România ca număr de pasageri.

Chiar în timpul controlului dispus de premier, directorul general al companiei de la acea vreme, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia.