Publicat: 17 Iulie, 2017 - 17:01

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, că sumele platite de catre angajaţi la sănătate și pensie vor fi mult mai mari, dar vor fi plătite de angajatori.

"Nu se pune problema ca vreun cetățean român angajat undeva să meargă singur să-și plătească singur contribuția CAS și CASS. Tot angajatorul, tot firma va face aceste plăți. Da, le vom face în contul angajatului, adică angajatul va avea o contribuție la sănătate și o contribuie la pensie mai mare, dar nu el va face acest ordin de plată, ci tot firma. Pentru că au apărut informații că vor merge oamenii la ANAF. Nu este adevărat. (...) Plătește firma contribuția în contul angajatului, pentru că se vorbea că se mută în sarcina angajatului. Acum, contribuția pentru fondul de pensii și pentru sănătate au niște valori. Ele vor fi mai mari. Asta înseamnă că în contul fiecăruia dintre noi atât la pensii, cât și la sănătate vor fi sume mai mari pe care le va plăti efectiv firma, dar în contul nostru, pentru noi. Contribuția la pensii va merge până la 25% și la pensii 10%", a spus Dragnea la finalul ședinței coaliției de guvernare.