Publicat: 16 Mai, 2018 - 13:40

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a atras atenţia, miercuri, că legislaţia privind evaziunea fiscală trebuie modificată, pentru că ”de evaziune fiscală şi de spălare de bani poate fi acuzată orice firmă pe actuala legislaţie”.

”Discutăm de ceva timp, am discutat şi în coaliţie, am discutat şi în partid, s-a discutat şi în guvern, s-a discutat şi cu oamenii de afaceri în diverse întâlniri, s-a discutat chiar şi cu CSM-ul, pentru că trebuie limpezită, trebuie clarificată legislaţia în acest domeniul, pentru că aşa cum este azi nu este clară şi orice legislaţie care nu este clară este interpretată - asta e tradiţia în România - de către instituţiile de control în defavoarea celui controlat. (...) Doar am discutat să ne atingem obiectivele principale, anume ca legislaţia să fie clară, să nu uităm dorinţa şi principiul la care noi ţinem foarte mult, principiul prevenirii, să nu se aibă în vedere neapărat închiderea firmelor respective sau, binenţeles, cum s-a tot întâmplat în România, să fie băgaţi la închisoare cât mai mulţi oameni de afaceri şi pentru firme să fie foarte clar care este zona de evaziune fiscală şi care este zona de neevaziune fiscală, pentru că acum lucrurile nu sunt clare şi rămâne această decizie la latitudinea inspectorului fiscal, care nu este foarte sigur şi care spune /nu sunt foarte sigur, dar rezolvă cu procurorul/, la procuror care chiar dacă nu e foarte sigur (spune - n.r.) /nu sunt foarte sigur, dar să o rezolvi la instanţă/, iar oamenii de afaceri în loc să producă profit, locuri de muncă şi creştere economică în România sunt foarte preocupaţi de aceste controale pe baza unei legislaţii neclare. Ne interesează foarte mult, de asemenea, ca în aceste situaţii să se stabilească şi modalitatea prin care ţinta principală să fie recuperarea banilor, nu neapărat omorârea sursei de venit şi de creştere economică pentru România”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
 

Tag-uri Nume: