Publicat: 2 Februarie, 2018 - 08:42

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureş anunţă candidaţii străini că a fost publicat calendarul de desfăşurare a admiterii, sesiunea martie-aprilie 2018, la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară.

UMF Tîrgu Mureş pune la dispoziţia candidaţilor străini două sesiuni de admitere: "early admission", în luna aprilie 2018, şi "regular admission", în luna septembrie 2018.

Prin intermediul procedurii "early admission", candidaţii care doresc să devină studenţi ai Universităţii noastre îşi vor completa online, în perioada 1-31 martie, aplicaţiile de concurs, care vor fi evaluate de către o comisie formată din cadre didactice ale Universităţii. Interviul este programat online, prin Skype, în perioada 16-24 aprilie, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 4 mai. Solicitanţii vor trebui să achite, în data de 21 mai, o taxă de rezervare a locului, iar în 31 iulie să depună dosarul cu documentele necesare emiterii scrisorii de acceptare. Aceste documente vor fi prezentate în original până în data de 15 octombrie. "Early admission" oferă avantajul asigurării unui loc cu câteva luni mai devreme decât majoritatea solicitanţilor, dar el este condiţionat de obţinerea unor rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat sau echivalentul acestuia, în ţara de origine.

"Principalul avantaj al acestui sistem este acela că prin acest tip de admitere Universitatea recrutează candidaţii care într-adevăr doresc să studieze la UMF Tîrgu Mureş, şi nu pe cei care au fost anterior refuzaţi la alte universităţi, fapt care creşte calitatea celor admişi", a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureş.

Procedura de "early admission" este unică la nivel naţional şi extrem de utilizată de universităţile mari din străinătate. Ea este parte a platformei e-UMF dezvoltată sub conceptul Smart University, oferind posibilitatea candidaţilor străini de a se înscrie online pentru admitere în luna martie şi de a susţine examenul în luna aprilie.

Numărul studenţilor internaţionali creşte impresionant de la un an la altul, iar acest lucru se datorează în primul rând feedback-ului pozitiv al absolvenţilor UMF, astfel încât candidaţii care aleg să studieze la UMF Tîrgu Mureş vin din toate colţurile lumii: Germania, Italia, Ungaria, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia, SUA, Israel, India, America de Sud, precum şi din ţări de pe continentul african.
 

Tag-uri Nume: