Publicat: 18 Mai, 2016 - 12:38

Festivalul Filmului European, aflat la a XX-a ediție națională, marchează un jalon important și la Tîrgu Mureș, unde ajunge pentru cea de-a V-a ediție locală. Un succes al cinematografiei europene, o dovadă de apreciere din partea publicului tîrgmureșan, avizat și entuziast, și mai ales un semn de recunoștință pentru excelenta colaborare dintre organizatorii Festivalului și partenerii din Tîrgu Mureș: Asociația K'Arte și Primăria Municipiului.

Festivalul debutează cu filmul de gală Trei amintiri din tinerețe/ Trois souvenirs de ma jeunesse (Franța, 2015), în regia lui Arnaud Desplechin, peliculă oferită de Independența Film.

Între 20 și 22 mai, la Cinema Arta, publicul este invitat să vizioneze șapte filme europene foarte diferite, de la comedii de mister, la drame, filme istorice și filme de investigație. Fiecare dintre ele prezintă câte un personaj aparte și felul în care acționează și reacționează în situațiile, uneori neașteptate, în care ajung.

Accesul la proiecții este gratuit, iar programul este următorul:

Vineri 20 mai

19:30 Gala Trei amintiri din tinerețe (Franța, 2015, dramă) 123'

Sâmbătă 21 mai

17:00 Sivas (Turcia, Germania, 2014, dramă), 97'

19:00 Schmitke (Republica Cehă, Germania, 2014, comedie, mister), 94'

21:00 Labirintul minciunilor (Germania, 2014, dramă istorică), 124'

Duminică 22 mai

17:00 Gruber pleacă (Austria, 2015, dramă), 105'

19:00 Trupul (Polonia, 2015, dramă), 89' film câștigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie, Berlinale, 2015

21:00 Idealistul (Danemarca, 2015, thriller, film de investigație), 114'

Anca Damian, ambasadorul onorific al Festivalului din acest an, a realizat spotul de promovare a Festivalului, care poate fi vizionat pe www.ffe.ro

Programul ediției din Tîrgu Mureș: http://ffe.ro/Filme-Program_TG.html

Cu sprijinul Programului CinED (realizat de Institutul Francez, Societatea Culturală NexT și Asociația Culturală Macondo), am inclus pentru duminică, 22 mai, la ora 11:00, la cinema Arta, o proiecție pentru elevi, părinți și profesori cu filmul Spiritul stupului / El espiritu de la colmena, Victor Erice (1973), 95', urmată de o discuție cu criticul de film Andra Petrescu.

Cea de a douăzecea ediție a Festivalului este organizată de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaștilor din România și Arhiva Națională de Filme, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor europene, sub egida EUNIC București.

Ediția de la Tîrgu Mureș a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului și al Asociației K'arte.