Publicat: 23 Mai, 2020 - 14:21
Share
Discursul la Conferința internațională organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

Dacă vrem să înțelegem cum va arăta lumea după pandemie ar trebui mai întâi să înțelegem prezentul pe care-l trăim și să învățăm din lecțiile trecutului apropiat.

Ultimele luni au evidențiat două aspecte majore cu caracter pozitiv: responsabilitatea personală a oamenilor care, indiferent de regimul politic, calitatea administrației, gradul de dezvoltare economică și socială și convingerile religioase, au dovedit o înaltă responsabilitate civică, și modul în care progresul în tehnologia comunicării poate fi util în cazul unei pandemii.

În același timp, s-a putut vedea mediocritatea liderilor politici, ineficiența sistemului economico-financiar bazat pe obținerea profitului, în rezolvarea problemelor de sănătate publică, limitele științelor medicale, ale științei în general, precum și riscurile unor tehnologii scăpate de sub control. Două basme care ne-au însoțit copilăria, cel al Împăratului fără haine și cel al Ucenicului vrăjitor, par a fi transpuse în realitatea zilelor noastre.

Privind retrospectiv, primele două decenii ale secolului XXI, vedem că omenirea a trecut prin două crize: criza globalizării terorismului, începând cu 11 septembrie 2001 și criza financiară din 2004-2009. După fiecare din aceste crize s-a spus, cum se spune și în actuala criză, că  ”lumea nu va mai fi la fel”. Dar experiența postcriză a arătat că lumea a rămas aceeași, iar, în timp, lucrurile chiar s-au înrăutățit. Acțiunile represive după atentatul din 11 septembrie nu au pus capăt terorismului; din contră, mișcările teroriste s-au intensificat, pentru că soluțiile s-au rezumat la intervenții militare externe și la intensificarea măsurilor de securitate pe plan intern și nu la un efort general pentru  crearea unei culturi a păcii.

Efectele dezastruoase ale crizei economice din 2004-2009, provocată de politicile bancare nesăbuite nu au fost suportate de bănci și de sistemul financiar bancar care a jucat un rol esențial în propagarea sa. Agențiile de rating nu au fost decredibilizate și învinuite iar sistemul existent a continuat neperturbat, creând astfel premisele unor crize similare în viitor. Cetățenii trădați de administrație au fost cei care au avut de suferit, fiind obligați să suporte costurile crizei.

 

Mediul academic: antrenor și arbitru al jocului politic

Complexul militar-industrial, leadershipul – politic, sistemul financiar s-au dovedit incapabile de a face față acestor crize. Nu ne putem aștepta să o poată face astăzi.

Când Marea Criză Economică din 1929 a lovit lumea, Albert Einstein comenta că o criză nu poate fi soluționată de către cei care au cauzat-o. De aceea sunt convins că atât timp cât politica și administrația sunt dominate de mediocritate și populism, iar mediul economic este axat strict pe maximizarea profitului, îi revine mediului academic obligația de a formula o strategie care să protejeze omenirea, cetățenii și democrația deopotrivă și să controleze cum progresul tehnologic și cercetarea biomedicală pot asigura binele limitând efectele negative. Guvernele actuale, obsedate de respectarea reglementărilor de prevenire a răspândirii virusului și de restricțiile bugetare, văd copacii, dar nu mai văd Pădurea. A venit vremea ca mediul academic și oamenii de știință să se angreneze într-o dezbatere asupra viitorului societății umane. Într-o lume a globalizării, când principalii actori sociali sunt interesați doar de atingerea unor țeluri care corespund propriilor interese, singura voce critică este cea a mediului academic, care poate fundamenta o analiză capabilă să abordeze problemele economice, sociale, culturale, educaționale, morale în conexiunea lor.

Avem astăzi responsabilitatea de a lucra împreună pentru binele comun, în virtutea răspunderii sociale imediate de a preveni abuzurile care se pot petrece ca rezultat al stării de urgență sub care se află cea mai mare parte a lumii. Aș vrea să fiu bine înțeles. Nu am în vedere implicarea directă în politică. Momentul 1989-1990, când elitele intelectuale din Europa de Est au mobilizat milioane de oameni care au pus capăt regimurilor dictatoriale și Războiului Rece a rămas unic în istorie. În opinia mea, fenomenul popoarelor eliberate care au ales rectori de universități, scriitori, filozofi și savanți ca primii șefi de stat și guvern democrați nu se mai poate repeta în secolul actual.

În contextul actual al manipulării opiniei publice de grupuri financiare, vizibile sau oculte, și degradării climatului social, reprezentanții de vârf ai mediului academic contemporan nu pot fi jucători, dar sunt chemați să fie antrenori și arbitri ai jocului politic.

Cercetarea științifică și (in)corectitudinea politică

Între sfera academică și cea politică poate exista o conlucrare benefică. Politica, pentru a răspunde provocărilor unui timp al schimbărilor rapide, se poate inspira din știință pentru a se organiza în respectul unor valori comune: dialogul autentic și echilibrat care favorizează schimbul de idei, respectul față de adevăr. Spațiul academic poate fi privit ca un precursor și un model de cooperare fără excluși și marginali. Solidaritatea intelectuală poate constitui un fundament pentru construirea unei noi arhitecturi politice mondiale.

Are  mediul academic ceva de învățat de la Politică? Cu siguranță. Poate învăța de la succesele și mai ales din eșecurile din mediul politic să devină mai prudent în imaginarea unor proiecte politice, economice și sociale pentru care nu există studii serioase de impact și cu care sunt însărcinați să le realizeze alții din afara lui. Din experiența oamenilor de stat, universitarii și savanții pot înțelege ce înseamnă să răspunzi pentru decizii care privesc viața, libertatea și uneori moartea a milioane de oameni și care pot duce la prăbușirea, nașterea sau progresul unor state. Să nu uităm că pentru aceste decizii oamenii de stat pot plăti cu cariera lor, cu libertatea sau chiar cu viața.

Mediul academic și universitar trebuie curățat de virusul populismului și reafirmată misiunea științei: căutarea adevărului. Cercetarea științifică nu se subordonează corectitudinii politice, adevărul științific nu este certificat de numărul de linkuri sau de voturi. Dar pentru a reda mediului academic poziția de model intelectual și moral din care a fost detronată în ultimele decenii trebuie remediate compromisurile pe care cercetarea științifică și cercetarea superioară le-au acceptat în numele finanțării sau vizibilității. Modul de utilizare a descoperirilor științifice spre binele general și în respectul valorilor universale este o răspundere morală față de societate în ansamblul ei, cu atât mai mult într-o epocă a descoperirilor digitale care amenință să nulifice componenta umană, ducând la automatizarea societății.

În opinia mea, dezbaterea trebuie să aibă două direcții. Prima trebuie să se axeze pe responsabilitatea mediului academic și a oamenilor de știință de a formula o strategie durabilă capabilă să valorifice progresul științific și tehnologic.

Cea de-a doua direcție trebuie să abordeze aceste progrese dintr-o perspectivă etică și morală. În această privință, nu poate suferi amânare dezbaterea unor subiecte critice precum inteligența artificială și ingineria medicală. Am convingerea că o astfel de dezbatere este esențială, cu atât mai mult în aceste vremuri de criză, când trebuie apărate valorile fundamentale ale omenirii. 

Criza sanitară mondială și măştile ei

Actuala criză sanitară mondială trebuie examinată sub toate măştile ei: economică, politică, socială, morală. Sensul pe care mass media i-l dă în mod curent este cel al unui cataclism sau dezastru. În vechea cultură chineză, ideograma pentru criză semnifica, în acelaşi timp şi pericol şi şansă.

Ce şansă? Şansa unei schimbări. A cui? A sistemului. A cărui sistem? A sistemului politic şi economic actual. În ce măsură este posibilă? Pentru moment înțelegem că nu se poate renunța la sistemul financiar actual în lipsa unui concept alternativ funcțional, dar poate fi îngrădită lăcomia băncilor, nu se poate renunța la sistemul de securitate, dar pot fi limitate abuzurile lui. Asta nu înseamnă că o schimbare nu trebuie pregătită, pentru că recenta criză sanitară a lăsat să se vadă ceva mai profund: ruptura dintre actualul sistem politic şi economic globalizat şi modelul cultural care l-a definit la începuturile sale.

Grav este că ruptura dintre economia reală şi cea speculativă, pe de o parte, şi dintre administraţia birocratizată şi cetăţeni, pe de altă parte, a afectat un element esenţial atât pentru democraţie cât şi pentru economia de piaţă: încrederea cetăţenilor. Există riscul ca nemulțumirea populară, blocată în perioada pandemiei, să alimenteze mișcările fără ideologie, fără lideri, ale unor persoane fără identitate, mobilizate pe rețele de socializare, care, profitând de anomia creată, să genereze o protestocrație care să amenințe democrația reprezentativă creând premisele derapajului spre un regim autoritar.

Pentru a recâştiga încrederea cetățenilor este nevoie de mai mult decât o reluare a dialogului social. Este nevoie de un nou model cultural pentru că nici un proiect politic nou nu poate avea succes dacă nu este precedat şi fondat pe un model cultural, bazat pe valori  morale, singurele care pot crea o solidarizare a energiilor pozitive ale societăţii.

Un nou model cultural într-un viitor marcat de dezvoltări haotice şi incertitudine

Secolul XXI are nevoie de un nou model cultural care să răspundă nu numai şocurilor economice şi sociale ale globalizării, dar şi să creeze o viziune dătătoare de speranţă într-un viitor marcat de dezvoltări haotice şi incertitudine. Există acum şansa istorică de a propune un astfel de proiect.

Soluţiile politice şi economice care sunt cerute acum în mod imperativ pot fi eficiente pentru tratarea crizei pe termen scurt, dar ele vor fi ineficiente pe termen lung dacă nu vor fi utilizate resursele intelectuale necesare elaborării unui nou model cultural pentru lumea viitorului. Construirea strategiilor plecând de la politicile curente şi mai departe a viziunii viitorului plecând de la aceste strategii pe termen lung, oricât de durabile ar fi, nu înseamnă însă decât a avansa spre viitor cu spatele. Dimpotrivă, dacă vom pleca de la o viziune inspirată asupra viitorului către prezent putem avansa cu faţa spre viitor, observând din timp şi obstacolele şi pericolele pe care trebuie să le înfruntăm.

Actuala criză sanitară mondială ne distrage atenţia de la un fapt evident pe care obsesia globalizării l-a estompat: trecerea de la o lume unipolară – care a înlocuit la sfârşitul Războiului Rece lumea bipolară, marcată de confruntarea est-vest – la o lume multipolară. Această lume multipolară deschide mai multe direcţii și nici un model nu mai poate pretinde a fi o soluţie unică. O examinare critică a proiectului globalizării, care nu poate fi împiedicată, este necesară permanent, mai ales acum când pare a fi abandonat, chiar de statele care l-au inițiat, în momentul în care nu-l mai pot controla și există tentația de a se folosi de Pandemie pentru a justifica acest abandon.

O examinare critică a proiectului globalizării în lungul drum către  solidaritatea mondială

Dacă vom continua să imaginăm proiecte fără să luăm în considerare anxietăţile inevitabile pe care le implică o construcţie politică care afectează viața a peste șapte miliarde de oameni, avem puţine şanse să dezvoltăm o lume puternică şi democratică. Iată de ce cred că lungul drum către o solidaritate mondială trebuie să înceapă din interiorul fiecărei naţiuni, comunităţi locale sau chiar familii. Acolo, de multe ori putem regăsi multe din contradicţiile pe care le descriem ca fiind tipice discrepanţelor dintre Nord şi Sud sau Vest şi Est pe plan mondial, dar unde putem identifica şi liantul identitar al unui ethos comun. Astfel vom putea înţelege mai bine lumea în care trăim.

Actuala Pandemie a adus cu ea o situație unică în istoria omenirii, acceptarea de către miliarde de oameni a izolării la domiciliu pe o perioadă îndelungată. Aceasta nu poate rămâne fără urmări în plan psihic. Pe de altă parte, confruntarea cu virusul și cu consecințele în plan economic și social au afectat sentimentul de certitudine inoculat atât de regimurile autoritare cât și de ,,statul bunăstării’’ al democrațiilor postbelice. Sentimentul de incertitudine care tinde să se generalizeze în prezent are rădăcini mai vechi.

Crizele de adaptare nu sunt noi în evoluţia societăţii umane, numai că în prezent se desfăşoară mult mai rapid şi pe spaţii mai mari sporind incertitudinea persoanei umane pe tot cuprinsul satului planetar. Dezvoltarea accelerată a relaţiei tehnologie – economie a zguduit sfârşitul secolului XX anunţând două şocuri: globalizarea şi explozia cunoaşterii. Ambele au amplificat cu brutalitate incertitudinea. În opinia mea, politica, aşa cum este ea concepută şi practicată în prezent, nu este încă pregatită să gestioneze enormele sfidări ce stau în faţa noastră în noul secol şi mileniu și recursul la experiența Stiinței ne poate ajuta.

Ştiinţa ca avanpost al cunoaşterii a făcut faţă, în secolul trecut, unor provocări asemănătoare printr-o adevărată revoluţie în matematică şi fizică odată cu trecerea de la geometria clasică la cea neeuclidiană şi de la mecanica newtoniană la cea cuantică. Ştiinţa a mers mereu mai departe modificându-şi şi logica, şi limbajul.

Criza limbajului ştiinţific a fost depăşită prin teoria semantică a informaţiei. Teoria mulţimilor fuzzy a creat aşa numita logică ceţoasă cu care începe studiul sistemelor cu informaţie incompletă iar cu ajutorul modelelor stocastice se pot analiza procese reale a căror evoluţie se desfăşoară conform legilor întâmplării.

Aplicaţiile s-au extins în biologie (dinamica populaţiilor); în economie (ratele de schimb); în pedagogie – psihologie (procesele de învăţare). Teoria haosului permite analiza comportamentului instabil al sistemelor dinamice neliniare la care o perturbare minoră a condiţiilor iniţiale poate conduce la traiectorii complet diferite. Ştiința a demonstrat astfel că incertitudinile pot fi descrise, reprezentate şi înţelese.

Politica – în sensul ei nobil, slujirea interesului public – trebuie să-şi asume incertitudinile viitorului, depăşind deriva populistă care degradează şi epuizează resursele proiectelor pe termen lung, si sa-l înfrunte cu un proiect politic superior. Nu este vorba de a deplasa politicul în sfera hazardului, ci de a vedea în libertatea oamenilor elementul fundamental al societăţii. Diferenţa esenţială între sistemele politice este dată de modul în care acestea gestionează incertitudinea. Îşi asumă ele incertitudinea încercând să găsească soluţii prin dialog? Sau încearcă să elimine incertitudinea prin dictatul ideologiilor, religiilor sau al banilor?

Gestiunea incertitudinii se poate face doar într-o societate deschisă. Din confruntarea cu marile mize poate izvorî un comportament care răspunde provocărilor  realităţii cu respectul principilor. Când nu putem acţiona motivaţi de certitudinea reuşitei, putem acţiona din conştiinţa datoriei.

Politica în societatea cunoaşterii şi în lumea globalizată a viitorului trebuie construită ca o viziune complexă asupra viitorului, bazată pe un nou dialog asupra valorilor umane. Actuala criză sanitară mondială, care a adus în prim-plan nu averea noastră, ci viaţa noastră, ne impune cu brutalitate să optăm între a avea sau a fi. Este nevoie de crearea unui nou arbitraj între putere şi cunoaştere, care să reconfigureze un cadru în care fiecare individ să poată nu numai să fie, ci şi să devină.

 

[*]Discurs principal în deschiderea reuniunii Cum va arăta lumea după pandemie? (How will the World look like after the Pandemic?),  desfășurată ca video-conferință, organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, în luna mai 2020.

 

 

 

 
 

 

 

 

 

 

Tag-uri Nume: