Publicat: 28 Iunie, 2016 - 16:25

Enel a semnat un acord global de cooperare cu corporația chineză BYD, producător de top de vehicule electrice și baterii cu litiu, pentru dezvoltarea la nivel mondial de proiecte comune în domeniul mobilității electrice și depozitării energiei. Acordul, semnat în orașul chinez Shenzhen de către directorul Enel pentru Inovare și Dezvoltare Durabilă, Ernesto Ciorra, și Wang Chuanfu, fondator și președinte al BYD, va deschide calea pentru posibile proiecte de cooperare care vizează autobuze electrice și alte servicii de transport, precum și aplicații rezidențiale, comerciale și industriale, bazate pe baterii cu litiu marca BYD.

"Suntem încântați să anunțăm această nouă colaborare cu BYD, având în vedere amploarea și poziția de top dovedite în afacerile cu baterii și vehicule electrice", a declarat Ernesto Ciorra, directorul Enel pentru Inovare și Dezvoltare Durabilă. "Enel și BYD își vor folosi abilitățile și prezența geografică, cu scopul de a sprijini eforturile lor extinse în promovarea electrificării transportului public, precum și noi servicii pentru clienți, pe baza tehnologiilor staționare de depozitare a energiei. Grupul Enel este mândru să își ofere experiența amplă în infrastructura de încărcare, precum și baza extinsă de clienți și amprenta geografică diversificată. Parteneriatele cu companii tehnologice importante precum BYD sunt esențiale pentru strategia de inovare a Enel, care are la bază dezvoltarea de soluții energetice durabile și inovatoare, în beneficiul clienților noștri și a societății în ansamblu."

În ceea ce privește mobilitatea electrică, Enel și BYD au convenit să se bazeze pe soluțiile tehnologice dezvoltate de ambele companii pentru încărcarea automobilelor și mobilitatea electrică, precum și explorarea soluțiilor integrate și sinergiilor pentru o posibilă ofertă comună adresată oricăror municipalități interesate din zonele în care Enel sau BYD sunt prezente. Mai mult decât atât, Enel și BYD vor cerceta împreună oportunități de finanțare, în scopul de a vinde soluții la cheie ce cuprind autobuze electrice BYD și stații de încărcare și alimentare cu energie electrică, din partea Enel.

În ceea ce privește depozitarea energiei, Enel și BYD au fost de acord să evalueze oportunitățile de afaceri pe piețele de interes, folosind tehnologia și soluțiile BYD pentru aplicații staționare în scopuri rezidențiale, comerciale și industriale.

Toate comunicatele de presă ale Enel au versiuni smartphone și tabletă. Puteți descărca Enel Corporate App de la Apple Store și Google Play.