Publicat: 28 Mai, 2012 - 20:00

E.ON intenţionează să înfiinţeze 600 de noi locuri de muncă, prin deschiderea unui centru regional de servicii la Cluj Napoca.

Aproape 100  milioane de lei vor fi investiţi numai la Cluj Napoca şi Iaşi în următorii ani pentru  modernizarea reţelelor şi în proiecte SCADA;

Conducerea Grupului E.ON a prezentat joi, 24 mai, reprezentanţilor angajaţilor viitoarea structură a serviciilor de Resurse Umane şi Contabilitate. Această propunere face parte din programul de eficientizare a companiei, aflat în derulare. Conform acesteia, serviciile similare din cadrul Grupului E.ON vor fi grupate în unităţi de servicii comune, denumite Business Service Centers (Centre de Servicii de Afaceri).

Crearea acestor centre va aduce cu sine reduceri semnificative de costuri, o mai mare standardizare a proceselor, va contribui la optimizarea expertizei instituţionale şi la uniformizarea standardelor de calitate la nivelul tuturor companiilor din cadrul Grupului E.ON.

Aceste Business Service Centers vor avea în total cca. 1.100 de angajaţi. În urma unei analize cuprinzătoare, E.ON are în vedere două locaţii pentru înfiinţarea acestor centre: Berlin şi Cluj-Napoca.

Berlinul oferă o infrastructură excelentă, în timp ce Cluj-Napoca, un renumit oraş universitar, cu o bună infrastructură, oferă avantajul costurilor operaţionale reduse. În ambele oraşe există deja centre de servicii similare, operate de alte companii importante.
Conform propunerii prezentate, centrul din Berlin va avea cca. 500 de angajaţi, poziţii de specialişti pentru servicii de Resurse Umane, în timp ce în Cluj-Napoca ar urma să lucreze cca. 600 de angajaţi, mai ales în contabilitate. La ora actuală, E.ON verifică detaliile celor două locaţii.
“Ne bucurăm să anunţăm că Grupul E.ON ia în considerare România ca locaţie pentru un Business Service Center, mai exact, oraşul Cluj-Napoca. Acest centru va oferi în special servicii de contabilitate, însă va avea şi rolul de a oferi suport pentru activităţile de Resurse Umane”, a afirmat Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România.

În unităţile de conducere, unităţile operative şi de suport ale companiilor Grupului E.ON vor continua să lucreze în domeniile Resurselor Umane şi Contabilităţii cca. 1.400 de angajaţi. Aceştia vor asigura o interfaţă între unităţile respective şi Business Service Center la nivel de Grup.
Se anticipează că măsurile propuse vor fi complet implementate până în anul 2015.
Investiţii în reţelele de distribuţie a energiei

În condiţii economice dificile, companiile E.ON din România au investit anul trecut circa 330 milioane de lei, iar pentru 2012 bugetul de investiţii se ridică la circa 350 milioane de lei.

Aceste investiţii au vizat, în special, reabilitarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice operate în cele 20 de judeţe din nordul şi nord-estul ţării, dar şi extinderea acestora în zonele fără acoperire.

În cei 6 ani de prezenţă pe piaţa din România, grupul de companii E.ON a reabilitat şi modernizat peste 4.200 kilometri de conducte de gaze naturale şi 1.250 kilometri din reţeaua de distribuţie energie electrică şi au integrat în SCADA 78 staţii de transformare a energiei electrice. 

De la venirea sa pe piaţa românească, în 2005, şi până în prezent, grupul E.ON din România a investit în total peste 1,9 miliarde de lei.

Gaze naturale - Compania E.ON Gaz Distribuţie a investit, în 2011, circa 180 de milioane de lei, din care 112 milioane de lei în modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale. Sistemul de distribuţie a fost reabilitat şi modernizat pe o lungime de 633 kilometri.

Investiţiile vor continua şi în acest an în ritm susţinut, bugetul alocat proiectelor de investiţii depăşind 190 milioane de lei.

Energie electrică - La rândul său, compania E.ON Moldova Distribuţie a investit circa 151 milioane de lei în decursul anului 2011, cea mai mare parte fiind destinată modernizării şi dezvoltării reţelei de distribuţie a energiei electrice. Pentru acest an se au în vedere investiţii de 156 milioane de lei în infrastructura de electricitate.