Publicat: 1 Aprilie, 2020 - 12:21
Share

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, vine cu precizări referitoare la procedura simplificată de acordare şomajului tehnic, conform OUG 32/2020 şi etapele necesare a fi parcurse pentru încasarea indemnizaţiei.

În acest sens, pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic către salariaţi, singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească angajatorii este de a declara pe propria răspundere că au redus sau au întrerupt temporar activitatea, ca urmare a efectelor epidemiei.

Etapele pe care angajatorii le vor parcurge în acest sens, sunt:

Etapa 1 - suspendarea contractelor individuale de munca ale salariaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 52, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii (şi operarea acestora in REVISAL). Numai în baza acestui temei legal pentru suspendarea contractelor de muncă, se poate solicita şomajul tehnic;

Etapa 2 - Completarea de către angajator a următoarelor documente:

- cererea pentru acordarea şomajului tehnic, semnată şi datată,
- declaraţia pe propria răspundere cu privire la reducerea sau încetarea activităţii,
- lista persoanelor care vor intra în şomaj tehnic, semnată de angajator.

Cele trei documente se pot descărca de pe site-ul oficial www.anofm.ro/suceava şi pagina www.facebook.com/ajofmsuceava.

Etapa 3 - solicitarea indemnizaţiei pentru somaj tehnic, prin depunerea la AJOFM Suceava a documentelor sus-menţionate, la adresa de email suceava@anofm.gov.ro.

Corespondenţa nivelurilor de calificare, în vederea completării listei cu persoanele care intră în şomaj este:
ISCED 0 - Educaţia timpurie ISCED 3 - Învăţământ liceal ISCED 6 - Licenţă sau nivel echivalent
ISCED 1 - Învăţământ primar ISCED 4 - Învăţământ postliceal ISCED 7 - Master
ISCED 2 - Învăţământ gimnazial ISCED 5 - Învăţământ superior ISCED 8 - Doctorat

Plata sumelor aferente indemnizaţiilor de şomaj tehnic ale salariaţilor se va face în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, în termen de 15 zile de la depunerea documentelor. Angajatorul are obligaţia de a face plata către salariaţi în termen de maxim 3 zile de la încasarea sumelor. Pentru sumele încasate cu titlu de şomaj tehnic angajatorul va depune declaraţia cu privire la impozitul pe venit, CAS şi CASS, mai puţin contribuţia asiguratorie pentru muncă, până la 25 ale lunii următoare celei în care se face plata indemnizaţiei.

Ordonanţa clarifică situaţia salariaţilor care au mai multe contracte de muncă, din care dacă cel puţin unul din ele rămâne cu normă întreagă şi activ, aceştia nu pot beneficia de şomaj tehnic pentru suspendarea altui contract. De asemenea, dacă salariatul are mai multe contracte de muncă suspendate, el va trebui să beneficieze de indemnizaţia de şomaj tehnic corespunzătoare contractului cu drepturile salariale cele mai avantajoase.

Directorul executiv al AJOFM Suceava reaminteşte că angajatorul şi nu angajatul este cel care va solicita indemnizaţia de şomaj tehnic, iar cuantumul este de 75% din salariul de bază brut, plafonat la 75% din mediul brut pe economie (5429 lei x 75%=4072 lei).

Persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe, conform Legii nr.8/1996, cu contracte de activitate sportivă, convenţii individuale de muncă, conform Legii nr.1/2005 privind funcţionarea cooperaţiei, pot beneficia de şomaj tehnic printr-o procedură de solicitare adresată prin email la AJPIS Suceava.

Relaţii suplimentare referitoare la şomajul tehnic, se pot obţine la telefoanele 0230 523279, 0786 232 449, 0786 290 204, 0786 232 450 sau la email mai sus-menţionat.

Director Executiv AJOFM Suceava,
Mirela Adomnicăi

Tag-uri Institutii: