La data de 16 Iunie 2012, membrii EUROPE vor urca pe scena festivalului OST Fest de la Romexpo şi vor electriza atmosfera cu muzica lor!
Povestea începe în 1979, când în Upplands Vasby lua naştere o trupă suedeză denumită pe atunci Force, compusă din trei tineri ambiţioşi: vocalistul Joey Tempest, chitaristul John Norum şi basistul Tony Reno. Ulterior trupa a luat numele Europe şi a devenit celebră în toată lumea în 1986, când au lansat albumul "The Final Countdown", ce s-a vândut în SUA în peste 3 milioane de copii.
În anii '80, Europe a fost trupa de rock cu cel mai mare succes la public, vânzând în întreaga lume peste 20 milioane de albume. Este una din puţinele trupe din lume care au intrat în top 20 albume Billboard 200 cu două albume: "The Final Countdown" şi "Out of This World", iar în top Billboard Hot 100 au avut două single în top 10: "The Final Countdown" şi "Carrie".
După ce ani buni Europe s-a bucurat de admiraţia fanilor din întreaga lume, în 1992 membrii trupei decid că este cazul să ia o pauză şi să dispară o perioadă de timp din lumina reflectoarelor. După 11 ani de pauză, în 2003, trupa Europe se reuneşte oficial şi continuă seria de succese cu albumele "Start from the Dark" şi "Secret Society".
Ultimul album al trupei Europe se numeşte "Bag of Bones" şi va fi lansat în luna Martie a acestui an, iar fanii români vor avea norocul de a-i asculta live pe membrii Europe interpretând melodii şi de pe noul album. De asemenea, din playlist nu vor lipsi melodii ce au influenţat generaţii întregi, precum "The Final Countdown", "Carrie", "Cherokee" sau "Open Your Heart".
Pentru cei ce doresc să achiziţioneze bilete pentru una sau mai multe zile ale Festivalului OST Fest, preţurile biletelor pentru fiecare din cele trei zile de festival sunt următoarele: 500 lei - Tribuna VIP (tribuna acoperită şi catering inclus), 350 lei - Fire Circle, 265 lei - Tribună, 120 lei - Golden Circle, 90 lei - Gazon, în vreme ce preţul abonamentelor valabile pentru toate cele trei zile de festival sunt următoarele: 800 lei - Tribuna VIP (tribuna acoperita şi catering inclus), 525 lei - Fire Circle, 400 lei - Tribună, 200 lei - Golden Circle, 150 lei - Gazon.
Mai multe detalii despre festivalul OST Fest, precum şi despre trupele care vor cânta în toate cele trei zile de festival puteţi gasi accesând site-ul evenimentului, ostfest.ro.
Pentru toţi cei ce îşi doresc să-i asculte live pe cei de la Europe, Motley Crüe, Motorhead, Dimmu Borgir, Megadeth şi nu numai, biletele la OST Fest cât şi abonamentele valabile pentru toate cele trei zile pot fi cumpărate din următoarele locatii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald's), Magazinele Flanco, Librăriile Adevărul, Magazinele Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor sau Staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BILET.ro, BLT.ro sau MYTICKET.RO.
Festivalul OST Fest va avea loc în perioada 15-17 Iunie 2012 la Romexpo Bucureşti şi este un eveniment organizat de Project Events, în colaborare cu Cavalleria Events şi prezentat de ROCK FM.
Autor: Călin Angheluţă