Publicat: 20 Mai, 2016 - 19:09

3868 elevi de clasa a VI-a, din județul Sibiu, vor susține luni, 23 mai 2016, proba scrisă la Limbă și comunicare, conform calendarului și metodologiei de organizare și desfășurare a acestor examene, aprobate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Proba scrisă la Matematică și științe ale naturii pentru elevii de clasa a VI-a va avea loc pe 24 mai 2016.

Elevii de clasa a IV-a, în număr de 4184, vor susține pe 30 mai proba la Limba română, pe 31 mai — Matematica iar în 2 iunie — Limba maternă.

Ultimii care vor susține evaluarea sunt cei 4226 de elevii din clasa a II-a. Astfel, proba la Limba română scris va avea loc pe 6 iunie, pe 7 iunie (citit), Limba română pentru minoritățile naționale scris/citit — 7 iunie, Matematica — 8 iunie, iar Limba maternă — 9 iunie (scris) și 10 iunie (citit).

Potrivit metodologiei, sălile în care se susțin evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt, de regulă, sălile în care elevii își desfășoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi.

Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională la clasa a II-a, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională la clasa a IV-a și tot de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională la clasa a VI-a.

'Testele vor fi evaluate în cadrul unităților de învățământ de cadrele didactice care predau în respectivele școli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învățământ este insuficient, președintele Comisiei de organizare și de administrare a evaluărilor din respectiva unitate de învățământ solicită comisiei județene nominalizarea unor cadre didactice din alte școli. Înainte de începerea procesului de evaluare, președintele din centrul de evaluare are obligația de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori'conform metodologiei.

Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum și alte informații referitoare la evaluare sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic

Rezultatele obținute la aceste evaluări nu se vor trece în catalogul clasei și vor fi valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților/ reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

prof. Livia Crețulescu