Publicat: 26 August, 2015 - 18:00
Share

Echipa The Art of Living își extinde aria de activitate prin înființarea unei galerii de artă contemporană în imediata apropiere a Atenelui Român și a hotelului Hilton, la parterul unei clădiri monument istoric,operă a celebrului arhitect francez Albert Galleron.

The Art of Living Gallery este cea mai nouă și cea mai chic galerie de artă contemporană din București. Aceasta nu doar pentru că este chiar în inima culturală a orașului, ci mai ales pentru că echipa managerială și curatorială coordonată de dr. Ana Negoiță și-a propus să aducă în lumea galeriilor bucureștene acel element de „altceva” care face diferența prin: eleganță, fair-play, profesionalism și creativitate.

Galeria urmărește linia revistei The Art of Living care este deja, printre cunoscători, un brand recunoscut pentru statutul său exclusivist, imaginea și calitatea editorială. Mai exact, galeria se adresează în general publicului educat, cunoscător și pasionat de cultură în general și artă plastică în particular.
Proiectele galeriei vor include expoziții solo sau de grup ale unor artiști tineri sau artiști consacrați, proiecte reprezentative pentru diferite substraturi socio-culturale atât pentru societatea românească, cât și cu deschidere către culturile occidentale. Publicul va descoperi în showurile galeriei aspecte ale artei moderne și contemporane în diferite forme de manifestare plastică: pictură, sculptură, grafică, artă video și digitală, instalații, performance și fotografie. Oferim un spațiu expozițional și de evenimente culturale cu clasă în care eleganța seniorială se îmbină cu nonșalanța și entuziasmul educat al tinerilor intreprinzători.

„Credem și ne asumăm mesajul artistic al celor pe care îi reprezentăm, iar evenimentele dedicate care se vor desfășura în galerie vor respecta nivelul de exigență impus. Ne dorim interlocutori cultivați, creativi care să știe să aprecieze eleganța și clasicul, dar care în egală măsură sunt deschiși către avant-gardă. Dorim să prezentăm o serie de proiecte realizate de către artiști tineri, dar și artiști consacrați integrați într-un program curatorial coerent care respectă viziunea galeriei despre rolul și impactul artei: Arta reprezintă la nivel simbolic stadiul evoluției unei anumite societăți așa cum acesta este redat de către cei mai fini observatori ai ei - ARTIȘTII. Arta plastică este extensia vizuală a bucuriilor, conflictelor, ideilor, credințelor sau revoltelor pe care umanitatea le trăiește în anumite perioade de timp și spații geografice.” a declarant Ana Negoiță - curatorul galeriei.

Lansarea Galeriei The Art of Living va avea loc miercuri 2 septembrie 2015, ora 19 la sediul din strada Georges Clemenceau nr. 2 printr-un eveniment sinestezic. Acesta include primul solo show al galeriei, vernisajul expoziției de pictură a artistului Adrian Borda intitulată ”Polyphonic” și lansarea nr. 12 al revistei
The Art of Living, ediție specială dedicată Festivalului „George Enescu ”. Totodată vor fi prezentate în premieră pentru publicul din România instrumentele câștigătoare ale concursului internațional de instrumente cu corzi de la Cremona chiar de către creatorul lor, maestrul lutier Francisc Marius Gyorke, totul acompaniat 
de muzică clasică.
Numărul 12 al revistei The Art of Living, ediție specială bilingvă română-engleză realizată împreună cu organizatorul festivalului Enescu, Artexim, include o serie excepțională de interviuri cu dirijori și soliști internaționali: Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Murray Perahia etc., prezentări ale unora dintre cele mai mari orchestre ale lumii, selecții biografie ale unora dintre dirijorii și soliștii contemporani de marcă, o secțiune dedicată istoriei festivalului cu inserții de cronici vechi despre festival. Melomanii pot găsesi revista în galerie pe toată durata festivalului George Enescu, la standurile Cărturești și Humanitas și în țară in cadrul acelorași trusturi media și rețeaua OMV.