Publicat: 15 Mai, 2018 - 14:30

Săptămâna aceasta este una cu adevărat pasionantă la Institutul Francez din București.

Câștigătorii concursului de bune practici „Oraș durabil”

Județul Prahova, oraşele Piatra Neamț, Seini şi Alba Iulia sunt câștigătorii
concursului „Oraș durabil” organizat de Ambasada Franței în România, Institutul
Francez din România, Business France și de Camera de Comerț și Industrie Franceză
din România. Patru proiecte ambițioase și inovatoare despre care aflați mai multe în
comunicatul atașat.

Zilele romanului polițist la București

Regula unui detectiv de elită - nu uită, e atent la detalii și face repede legături
între evenimente... Dar care sunt regulile unui bun autor de thriller? Vorbim despre
toate acestea în cadrul  celei de a 2-a ediţii a Zilelor romanului poliţist, între
14 şi 17 mai, organizate de Institutul Francez din Bucureşti, în parteneriat cu
editura Crime Scene Press, Librăria franceză Kyralina şi societatea de distribuţie
de film Bad Unicorn, cu sprijinul grupului Cărtureşti, al Bibliotecii Municipale «
Ion Creangă » si al Fundaţiei « Seeding Knowledge ». Invitatul special al celei de a
2-a ediţii a Zilelor romanului poliţist la Bucureşti este scriitorul francez,
Antonin Varenne, un adevărat maestru al enigmelor poliţiste.

Marţi 15 mai
19.00 - Humanitas Kretzulescu – Lansarea cărţii Calea Răzbunării de Antonin Varenne,
în prezenţa autorului. Sesiune de dedicaţii.
Lansare în limba română şi în limba franceză cu traducere simultană

Miercuri 16 mai – Seară « Scriitorul şi literatura poliţistă » (discuţie si film)
18.30–20.00 – Atrium, Institutul Francez din Bucureşti – De unde ne inspirăm când
scriem un thriller? Autorul unui roman poliţist bun trebuie, oare, să fie el însuşi
certat cu legea? Cine sunt cei care aleg să scrie romane poliţiste? Scriitorii
Antonin Varenne şi George Arion (directorul editurii Crime Scene Press) vor discuta
despre aceste subiecte cu Daniela Zeca, jurnalist cultural la Televiziunea Română
(TVR)
Întâlnire în limbile franceză şi română cu traducere simultană
20.30–22.30 - Sala Elvire Popesco – Proiecţia filmului L’Atelier / Atelierul –
bilete disponibile pe elvirepopesco.ro

Joi 17 mai
18.30 – Librăria franceză Kyralina – Intimitatea creaţiei unui roman poliţist va fi
subiectul pe care Antonin Varenne îl va dezbate cu pasionaţii de literatură
francofoni, întâlnire înregistrată în cadrul magazinului literar al Redacţiei în
limba franceză de la Radio România Internaţional, Le son des mots. Seara se va
termina cu o sesiune de dedicaţii.
Întâlnire în limba franceză

Noapte Albă în District 40

La ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ARCEN împreună cu BRD - Groupe Société
Générale lansează proiectul District 40, o inițiativă care își propune să reactiveze
și să dinamizeze Cartierul Icoanei din București prin interconectarea întregului
potențial cultural și creativ din zonă.

District 40 este o platformă deschisă care va facilita un dialog și o colaborare
activă între toate organizațiile, comunitățile și instituțiile culturale din
Cartierul Icoanei și împrejurimi, una dintre zonele cu cel mai mare potențial de
dezvoltare culturală din capitală, țesut urban istoric identitar al orașului, cu
nucleul în zona construită protejată 40. Platforma se adresează atât actorilor
culturali, cât și locuitorilor Cartierului Icoanei.

Pe 19 mai, Școala Centrală, Rezidența BRD Scena9, Institutul Francez din București,
Librăria Cărturești Verona și CINETic fac Noapte Albă în District 40. Cei cinci
locuitori ai districtului își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00,
printr-un program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții
și dezbateri.

În avanpremieră la acest eveniment, Institutul Francez din București va găzdui
vineri 18 mai, între orele 10 și 12, o ediție specială, cu public, a emisiunii
„Orașul vorbește” a Radio România Cultural, difuzată în direct. O emisiune în care
vom vorbi despre District 40 dar și despre aniversarea celor 50 de ani de la marile
proteste din Mai 1968 în Franța - proteste în favoarea libertăților și a
modernității, manifestații care au schimbat aproape toată Europa – sau despre forța
culturală a Franței.

Sâmbătă 19 mai, Institutul Francez din București și ARCEN v-au pregătit o seară
neașteptată în casa din bulevardul Dacia 77, o clădire pe care credeți că o
cunoașteți bine... Programul evenimentului este atașat.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: