Publicat: 25 Iunie, 2020 - 18:53
Share
FUMIGENE DE WEEKEND (145)

FUMIGENE DE WEEKEND (145)    Fețele activismului. De la “România liberă”, imediat după Revoluție, la “România sănătoasă”, în vremuri progresiste, trecând prin “România curată”, cu “DNA să vină să vă ia”, în perioada justițiaristă. Păstrând proporțiile, o reflectare autohtonă a trecerii lumii occidentale de la Flower Power la BLM (Black Life Matters), via schimbări climatice și LGBT STOP Vremuri în care, pentru unii, nu există decât convingeri radicale absolute, orice argument rațional fiind ignorat sau respins furios. Că vorbim de activiștii anti-tutun, de cei climatici, ai Gretei, de gen sau de rasă, tot una. Trăim sub două dictaturi paralele: dictatura sanitară propagată de OMS, prin trepădușii staliniști de tip Tedaros, în care “publicurile”, din coada sintagmei piariste “sănătate publică” sunt mai importante decât vindecarea bolilor reale și dictatura discriminării pozitive, în care dacă te-ai născut alb, bărbat și heterosexual ești, din capul locului, vinovat STOP Cuvintele sunt arestate, statuile dărâmate, simbolurile răsturnate, valorile anulate, drepturile și libertățile înfierate. Scriitorul și activistul american de stânga Shaun King susține distrugerea imaginilor care-l înfățișează pe Isus, “simbol al supremației albe”. În schimb, noul Baraba, infractorul Floyd, e pus pe piedestal. Pentru că era negru și a fost omorât de un polițist alb, victima e absolvită de păcate, iar tagma polițienească, adică autoritatea de aplicare a legii, stigmatizată. Dacă, în America, prestigiul lui Trump e serios zdruncinat, în Germania a fost nevoie să iasă Merkel în apărarea Poliției STOP Potrivit ultimului sondaj pre-electoral publicat de New York Times, Trump e în cădere vertiginoasă în preferințele electoratului care, deși consideră că acesta ar putea restabili economia după pandemie, îl condamnă fără drept de apel pentru eșecul în chestiunea “activismului justiției rasiale” (racial justice activism). Contracandidatul Biden are singurul merit că pare mai cumsecade, deși mulți consideră că nu (mai) are vârsta potrivită pentru funcția de Președinte, performanțele fizice și psihice la 77 de ani putând deveni chestionabile STOP Pentru a nu dezminți hazul de necaz. “După ce a fost retras Pe aripile vântului ca fiind rasist, stau și mă întreb  dacă mai găsesc mușchi țigănesc la alimentară”. Că “Țiganiada”, probabil, nu se mai studiază la cursul de Literatură veche, imediat după cronicari, fiind, oricum, cam greoaie STOP Pentru că, la fel ca la Cațavenci, cititorii noștri sunt mai inteligenți, nu cred tot ce li se bagă sub nas (fumigene “sponsorizate” de 2035fărătutun pe Hotnews, ProTv sau Digi). Așadar, “Surprize, surprize!”. Proiectului anti-tutun moșit de tandemului Ramona Brad/Emanuel Ungureanu a picat cu brio în Comisiile de cultură și Buget de la Cameră unde au obținut recordul absolut de câte un singur vot “pentru”. Exclusiv de la inițiatori STOP Morala? Hărțuirea (bullyng) și mitocănia nu dau întotdeauna rezultate. Nu poți convinge parlamentarii să voteze, dacă îi ameninți, îi faci corupți și îi acuzi că sunt cumpărați STOP Votul n-a ținut cont de faptul că, în ziua moțiunii împotriva sa, ministrul Tătaru s-a poziționat împotriva propriului Guvern - de frica “turnătorului” Ungureanu, cu un adevărat record de urmăriți DNA la activ - și a trimis o poziție favorabilă a Ministerului Sănătății pentru inițiativa legislativă. Guvernul a emis în ianuarie - și își menține - un punct de vedere negativ, de respingere a proiectului, estimând pagubele pe care adoptarea acestuia le-ar aduce bugetului la două miliarde de lei STOP În prezent, se intensifică presiunile la Comisia de Sănătate, unde Emanuel, brancardierul, e vicepreședinte (!?). Atenție, însă, prea multă insistență monomană enervează! Unii, pur și simplu, pleznesc “musca care” bâzâie STOP “Aplicația franceză de urmărire a contactelor StopCovid a alertat doar 14 oameni în cele trei săptămâni de când a fost lansată”, relatează The Guardian. Inițial, a fost descărcată pe 1,8 milioane de telefoane, dar de pe un sfert a fost dezinstalată deja, fără a fi utilizată. De unde se vede din nou că frica merge până la un punct. De la care libertatea devine mai importantă STOP “Măsurile de izolare adoptate pentru a combate propagarea COVID-19 ar putea alimenta  radicalizarea extremei drepte și extremei stângi”, avertizează agenţia europenă de poliţie Europol, evidenţiind amplificarea violenţelor STOP “Hotel de lux”. Remake 2020. Grotescul pandemic la cote înalte. 1000 de români infectați. La un abator din Germania. Între-un haos organizatoric absolut. Nici nu se putea o imagerie mai sugestivă STOP Mai mult verde. Dictatura sanitară în acțiune. “Dacă se mențin lucrurile astea (numărul de cazuri-n.n) nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătății pentru o nouă relaxare”, declară ministrul Economiei, numit Popescu STOP Covidisme. Președintele Kazahstanului, Nazarbaev, are coronavirus. Dineul tradițional al corespondenților de la Casa Albă a fost anulat, deși Trump își laudă zidul de la granița cu Mexicul: “a oprit Covidul, a oprit totul”. De pildă, accesul cetățenilor americani în UE. Sau călătoriile Papei. Dar, nu l-a oprit pe șeful Unifarm să ia sute de mii de euro mită. Și n-a oprit nici Ministerul Sănătății să achiziționeze, pentru săraci, măști proaste, importate din China și Vietnam, în detrimentul celor care produc local măști (care nu pot fi nici exportate, fiindcă e interzis) STOP Clinton și Monica? “Relațiile nepotrivite” erau parfum pe lângă ”anturajului nepotrivit”. După 80 de ani, statuia președintelui Theodore "Teddy" Roosevelt va fi înlăturată din Manhattan. Roosevelt e reprezentat călare pe cal, flancat de un afro-american și un amerindian. Potrivit noilor cutume, compoziția statuii este “ierarhică” (!?), pentru că “înfățișează în mod explicit persoanele de culoare și indigene ca fiind subjugate și inferioare rasial", a afirmat primarul New-York-ului, urmașul lui Bloomberg, de Blasio, care uită că toți cetățenii americani, indiferent de culoare sau rasă se supun ierarhic comandantului suprem Președintele SUA STOP Nici pe partea asta a Gârlei nu ne lăsăm mai prejos. “Parlamentul European crede că UE, ca întreg, dar și statele membre, individual, ar trebui să recunoască oficial injustiţiile din trecut şi crimele împotriva umanităţii comise împotriva persoanelor de origine africană, a persoanelor de culoare şi a rromilor”. Și la ce le/ne folosește? Rezoluţia, simbolică, a fost adoptată cu 493 voturi „pentru” STOP  Pe ce dă UE banii (inclusiv ai noștri), în timp ce activiștii se dau de ceasul morții să interzică orice publicitate la tutun, “de dragul copiilor”. Pe reclame uriașe înfățișând bătrâni și nu numai, care își exhibă orientările sexuale STOP “A promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenți de mână, personaje grotești care își afirmă țanțoș bi-orientarea sexuală, ca și cum ne-ar comunica ceva esențial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice ce animă asemenea acțiuni (progresismul neo-marxist en vogue). A face din sexualitate, temă a intimității prin excelență, un subiect de publicitate stradală, spune foarte multe despre direcția în care suntem invitați de ideologii zilei să privim și să ne urnim", arată Patriarhia Română. Iar presa titrează că reacția ar fi vehementă sau exagerată (!?) STOP Mediafax titrează: “Pandemie pe întuneric. Guvernul a strâns şi mai tare robinetul cu informaţii despre COVID”. Misteriosul Grup de Comunicare Strategică a schimbat modul de raportare a deceselor la pacienţii, publicând doar numărul de morţi, categoria de vârstă şi dacă aveau sau nu alte boli STOP Detenție redusă pentru scris cărți în spitalul pușcărie? “Pacienţii asimptomatici pozitivi la testul de control pot fi externaţi după 10 zile, în loc de 14, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea termenului”, anunță domn’ Nelu STOP China în pandemie. Un festival dedicat consumului cărnii de câine revine. Pentru că, de săptămâna trecută, oficial, Covid-ul vine la Beijing din...somonul european STOP Tot fumatul bată-l vina. Pakistanezii asimtomatici internați cu forța au distrus Spitalul din Brăila. Iar Francisk Chiriac, Președintele Consiliului județean - fost secretar de stat la Sănătate, încă traumatizat de activiști de pe vremea scandalului cu transpunerea Directivei tutunului -, crede că mulți dintre ei probabil că s-au plictisit și au aruncat plasele de țânțari de la ferestre, să poată fuma, sau au fumat în saloane declanșând sistemul antiincendiu STOP Și UE contra OMS. “Un oficial european în domeniul Sănătății a declarat pentru Reuters că Germania, Franța, Marea Britanie și Italia au demarat discuții tehnice cu SUA privind reformarea și restructurarea Organizației Mondiale a Sănătății”, semn că UE începe “să adopte o linie mai dură privind comportamentul organizației internaționale în perioada pandemiei” STOP Ținta este asigurarea independenței OMS, intens criticată pentru favorizarea Chinei. Donald Trump a suspendat finanțarea Organizației de către SUA, care acoperea circa 15% din bugetul organizației. UE și statele membre sunt al doilea finanțator al OMS, cu 11%, față de China, cu doar 0,2%, dar cu o puternică influență ideologică asupra marxist-leninistului etiopian Tedros, care ar putea fi acuzat cu ușurință de infectarea a peste 10 milioane de oameni și decesul a jumătate de milion STOP Reuters face și o listă a erorilor, pornind de la afirmația din ianuarie, “că nu există dovezi de transmitere a virusului de la om la om”, apoi cea din februarie, că nu ar fi nevoie de restricții de călătorie spre și dinspre China, pandemia fiind declarată abia în martie, adică foarte târziu STOP Au urmat tot felul de bâlbe de genul uite clorochina - nu e clorochina (retrasă a doua oară de la testare zilele trecute). Nu în ultimul rând, a deranjat concentrarea excesivă și exclusivă a OMS, aflată în cădere vertiginoasă de credibilitate, pe campaniile anti-tutun, în chiar perioada pandemiei (cu postere cu copii de culoare care vapează). Exagerare care i-a dezamăgit chiar și pe cei convertiți anterior la activism” STOP Unde dai și unde crapă. China Tobacco anunță ca veniturile și profitul se vor prăbuși anul acesta, urmând a se situa la jumătate față de anul trecut, din cauza Coronavirusului. Care a făcut ca importul de tutun brut din Brazilia să fluctueze drastic STOP După “victoria” obținută împotriva filmului “Pe aripile vântului”, editorialistului John Ridley i s-a pus pata pe Quentin Tarantino pentru folosirea repetata în filmele sale a “cuvântului cu n” (negru, ajuns la fel de tabu ca ‘drac” sau “urs” cu sute de ani în urmă, atunci de frică, scum de corectitudine politică) STOP “Ce ne lipsea. Camera Deputaților a adoptat legea mirosului. Operatorii economici care generează mirosuri deranjante vor fi nevoiți să reducă disconfortul olfactiv. Ia uitați ce definiție: „Disconfortul olfactiv – efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare”. Numai USR putea genera așa ceva. Subiectiv, unuia nu îi place mirosul de cozonac, altuia, de lavandă sau tabac. Păcat că prostia nu are miros STOP Rolul USR pare a fi acela de a umple vidul. Păcat că îl umplu cu tâmpenii. "Avem vid legislativ, iar Garda de Mediu a spus că nu poate da amenzi și sancționa poluatorii deoarece nu există cadru legal. Mirosurile afectează pe toată lumea. Dacă pute, pute”, a explicat deputatul Zainea STOP În America a apărut o grupare la modă, intitulată The African-Amercan Tobacco Control Leadership Council (Consiliul afro-american de conducere a controlului tutunului) care, alături de mai vechiul ASH (în traducere, Cenușă) au dat în judecată Administrația pentru alimente și medicamente, FDA, pe motiv de inactivitate împotriva mentolului STOP  "Lumea a intrat întrat într-o nouă și periculoasă fază”, a declarat șeful OMS, Tedros Ghebreyesus. Unul dintre puținele adevăruri certe rostite până acum de păpușa chinezească  (HEXAVALENT)