Publicat: 15 Mai, 2016 - 18:46

În perioada 18-20 mai 2016 va avea loc la București cea de-a VI-a ediție a expoziției de apărare aeronautică, securitate națională și cibernetică 'Black Sea Defense and Aerospace' — BSDA, organizată la complexul Romaero Băneasa.

Vor fi prezentate și expuse transportoare și mașini blindate 8x8 și 4x4, sisteme antiaeriane, sisteme de comandă și control, sisteme de rachete, camere de filmare de înaltă rezoluție, sisteme radar, sisteme de comunicații, elicoptere de atac, elicoptere de transport și evacuare, avioane de vânătoare, avioane de transport, drone, echipamente navale, etc.

Forțele Aeriene Române vor efectua zboruri demonstrative zilnice cu aeronave MIG 21 LanceR, IAR 330 Puma SOCAT, C27 J Spartan, IAR 99 Șoim. Aceste aeronave vor fi expuse și static pe platforma exterioară, alături de tehnica din dotarea celorlalte categorii de forțe ale M.Ap.N.

Forțele Aeriene ale Statelor Unite vor expune două aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon.

La BSDA 2016, organizată într-un spațiu acoperit de 6.000 mp, dar și pe platforma exterioară, ce va măsura peste 15000 mp, vor participa aproximativ 200 de expozanți din domeniile: aerian, naval, terestru și securitate cibernetică, etc, care pot fi găsiți pe web site-ul evenimentului, www.bsda.ro.

De asemenea, se estimează că BSDA 2016 va fi vizitată de delegații oficiale militare din circa 25 de țări, în timp ce firme străine cu reputație internațională în domeniul industriei de apărare vor organiza standuri proprii.

Având în vedere importanța manifestării, rezultatele pozitive înregistrate cu ocazia edițiilor anterioare, precum și prezența consistentă a unor oficiali și oameni de afaceri străini, participarea operatorilor economici români și străini care își desfășoară activitatea în domeniul industriei de apărare, securitate și cibernetică poate oferi oportunități pentru antamarea unor contracte și parteneriate de viitor.

BSDA 2016 este organizată cu sprijinul oficial al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Afacerilor Externe — Departamentul pentru Controlul Exporturilor — ANCEX, Ministerului Justiției — Administrația Națională a Penitenciarelor — ANP, Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Protecție și Paza (SPP), precum și al Ambasadei SUA la București prin Departamentul Comercial.