Publicat: 3 Mai, 2019 - 12:45

Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barao 10, Alfama) va găzdui, în perioada 8 mai - 15 iulie 2019, expoziţia colectivă "Călătoria Rinocerului. De la Bucureşti la Lisabona via Nurnberg", curatoriată de Sofia Frankl (Nurnberg) şi Bogdan Severin Hojbotă, prezenţi şi cu lucrări proprii în cadrul expoziţiei.

Vernisajul va avea loc în data de 8 mai, ora 19.00, în prezenţa artiştilor/ curatori şi a pictorului Ştefan Pelmuş. Expoziţia conţine lucrări de pictură, sculptură, fotografie, instalaţie şi grafică ale unui grup de artişti români contemporani de primă mărime. 

Deşi primele reprezentări artistice (din Europa) ale unui rinocer datează din sec. 3 î.Hr, şi din perioada împăraţilor romani Domitian, Commodus şi Caracalla, povestea rinocerului ca subiect al unei opere de artă are ca punct de pornire celebra gravură a lui Albrecht Durer. Sosit în anul 1515, rinocerul indian (un cadou diplomatic al lui Afonso de Albuquerque, guvernatorul Indiei, pentru Manuel I al Portugaliei), a fost găzduit iniţial la Turnul Belem din Lisabona, la acea dată aflat în construcţie.

Regele Manuel I i-l trimite ulterior în dar Papei Leon al X-lea. Din păcate, rinocerul nu a reuşit niciodată să ajungă la Roma, înecându-se într-un naufragiu în largul coastei nordice a Italiei. Între timp, faimosul Turn Belem, parte a unei serii de fortificaţii menite să protejeze portul natural al Lisabonei primeşte la baza unuia dintre cele patru turnuleţe inferioare, o sculptură în piatră ce imortalizează celebrul rinocer. În scurta sa aventură pe pământ european, acesta îl inspiră şi pe marele gravor german Albrecht Durer, care îl imortalizează, după o descriere literară (a neguţătorului portughez Valentim Fernandes), în faimoasa sa gravură Rhinocerus.

Nu tocmai precisă din punct de vedere anatomic, lucrarea lui Durer arată un animal fabulos într-o armură nituită, similară celei aparţinând unui cavaler medieval. Această interpretare fantezistă a realităţii s-a imprimat în mentalul colectiv al epocii ca imagine reală a exoticului animal; tot ea este sursa fascinaţiei şi inspiraţiei pentru zeci de artişti care ulterior, de la Rafael până la Salvator Dali şi Eugen Ionescu, au reluat motivul fabulosului rinocer adăugându-i noi semnificaţii.

La mai bine de 500 de ani de la realizarea faimoasei gravuri a lui Durer, expoziţia organizată sub egida Institutului Cultural Român de la Lisabona, îşi propune o nouă abordare a epopeii începute pe pământul Portugaliei şi care continuă şi azi. Artiştii participanţi la expoziţie sunt: Cristian Bădescu (pictură), Cristina Bolborea (obiect), Doina Botez (grafică), Laura Covaci (pictură digitală), Gabriela Cristu (pictură), Darie Dup (sculptură), Reka Csapo Dup (fotografie), Daniela Făiniş (porţelan), Suzana Fântânariu (grafică), Sofia Frankl (grafică, obiect, instalaţie), Alina Gherasim (pictură), Ana Golici (pictură), Bogdan Hojbotă (sculptură), Ion Iancuţ (sculptură), Petru Lucaci (pictură), Ştefan Pelmuş (pictură).