Publicat: 30 Ianuarie, 2019 - 22:21

O distinsă doamnă, femeie de afaceri respectată, copleșită adeseori de povara responsabilității pentru cei peste 1.000 de angajați care nu pot să se ducă acasă cu buzunarele goale în ziua de salariu, mi-a făcut la o discuție informală o mărturisire cutremurătoare. Timp de aproape 10 ani a trăit cu spaima în suflet față de eventualitatea ca într-o dimineață  devreme să găsească la ușa sa mascații și procurorii care o vor invita politicos la audierile ce precedau de regulă o arestare. A căpătat chiar ticul de a se îmbrăca mai gros decât era nevoie, în perspectiva unui sejur nedorit, având pregătită și o mică valiză cu cele trebuincioase în caz că...
Nu, această obsesie nu era determinată de faptul că ar fi comis vreo ilegalitate, ci de imponderabilitatea unor situații ce puteau să decurgă din manevre ale concurenților cu sprijin suspus sau din delațiunile unor persoane în căutare de soluții de a scăpa din ghearele justiției. Ale unei justiții în care nu mai avea nici o încredere, în baza celor ce se petreceau practic zi de zi, din momentul în care Traian Băsescu dăduse  mână liberă vânătorii de corupți. Reali sau inventați, nu mai conta. Uniunea cerea ca în năvoade să fie prinși „pești mari”. Aproape oricine putea deveni un astfel de caz, intrând în malaxorul unui mecanism tot mai bine pus la punct prin colaborarea unor instituții așazis democratice, ale căror conexiuni în mediile politic și de afaceri deveneau tot mai evidente.
Începând cu perversa menționare în CSAT a presei ca o vulnerabilitate pentru securitatea națională și continuând cu mâna liberă dată de fostul președinte unor instituții care au fost controlate de „specialiști” străini, mecanismul combaterii corupției s-a perfecționat până la a deveni arbitrul jocurilor din „câmpul tactic”. Pentru a contracara ineficiența teoretică a Justiției, afectată și ea de microbul corupției, consilierii FBI și CIA (care primiseră deja birouri în incintele SRI și DNA) au propus o formulă pe care nu puteau să o aplice în State, dar care părea foarte potrivită pentru o țară ca România, care mai avea drum lung de parcurs până la a deveni un stat de drept, în care cetățenii și instituțiile să aibe drepturi egale. S-au stabilit, cu ajutorul specialistilor autohtoni, „ținte” din politică, afaceri și mass media asupra cărora Serviciul de Informații își exercita aptitudinile tehnice, recoltând posibile probe. Erau distilate în laboratoarele proprii și livrate apoi instituției de profil - DNA. Aceasta invita subiecții la audieri (dacă nu trimitea mascații să-i ia de acasă la 6 dimineața, vinerea) le prezenta acuzațiile și, în funcție de valoarea „trofeului” decidea dacă li se puneau sau nu telegenicele cătușe. Dacă SRI nu livrase deja și rechizitoriile (se întâmpla, pentru a se optimiza circuitul) îl alcătuiau chiar procurorii, între care se remarcau cei din „unitățile de elită” care brevetaseră metode noi de obținere de probe prin mecanismele delațiunii și a provocărilor, trimițând apoi dosarele la Justiție. Pentru a se evita surprizele, ca vreun corupt din categoria „premium” să scape, s-a pus în funcțiune mecanismul infailibil al „completelor de cinci” în care cei patru judecători aleatorii erau puși sub comanda șefului (șefei) Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a adjunctului acesteia. În felul acesta se dispunea de toate instrumentele necesare pentru a promova  sentința dorită, nu doar prin comunicare verbală, ci și prin celebra telepatie (fosta șefă Livia Stanciu dovedindu-se un mediu performant din acest punct de vedere). Mecanismul, intitulat mai târziu „binom” și apoi „trinom”, a funcționat cu o eficiență care i-a încântat pe liderii politici europeni și americani interesați, satisfacție exprimată prin intervențiile foarte activilor ambasadori care au făcut din interpreta rolului principal, șefa DNA, o icoană a Anticorupției .  Cu atât mai faimoasă cu cât aceasta începuse să ia pe cont propriu răfuielile cu diverse VIP-uri, transformând actul justițiar într-unul de marketing profesional. Treptat, „victimele” sale s-au recrutat din partea superioară a organigramei statale, mergând până la a-i viza direct pe premieri. Nu și pe președinte, pe care binom/trinomul îl luase în custodie de la predecesorul său fondator al sistemului.

S-au pe trecut în acești zece ani de activități fructuoase nenumărate acte odioase prin primitivismul lor, care ignora cele mai elementare principii ale unei justiții aflate la fundamentul statului de drept. Nu are rost să-i amintim pe politicienii scoși din joc în acest fel, pentru a deschide calea altora, sau de oameni de afaceri ruinați pentru a permite concurenților agreați să acapareze piața. Nu au lipsit din pomelnicul bilanțurilor festive nici oamenii de presă - moguli ale căror publicații constituiau un pericol pentru a establishment-ul statului paralel.

Oricât ar părea de nefiresc, darea în vileag a acestor mecanisme oculte nu a impresionat nici Europa cea mereu îngrijorată de corupția altora și nici chiar țara, în ansamblul său, unde susținătorii procurorilor abuzivi și ai șefilor lor satisfăcuți de rezultate precum și ai cadrelor responsabile din serviciile secrete, n-au părut să fie nici ei îngrijorați, preferând să ignore o realitate neconvenabilă și să mărșăluiască și să manifeste public în favoarea acestora. Deciziile Curții Constituționale, care au crucificat celebrele protocoale, au fost practic contestate de la cel mai înalt nivel al beneficiarilor. Iar mizerabila poveste a „completelor de cinci”, dirijate de șefii ÎCCJ, este interpretată de la statura președinției, în sensul că  patru judecători corecți nu ar fi putut fi influențați de un al cincilea, chiar dacă le era șef.

Revin la mărturisirile doamnei din debutul acestei însemnări: dacă ar fi avut ghinionul să devină victima unei delațiuni provocate, acum ar fi fost nevoită să privească cu regret și resemnare anii de suferințe personale și falimentul unei afaceri corecte care hrănea familiile atâtor angajați. Nimic mai mult, pentru că statul actual, presupus de drept, nu reușește să găsească instrumentele necesare pentru a compensa și sancționa ceea ce este incompatibil cu un astfel de statut.

Topic: 

Format: 

Rubrici: