Publicat: 28 Aprilie, 2017 - 13:13

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va deschide pe 3 mai sesiunile de primire a proiectelor de investiții finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta Dunării, se arată într-un comunicat al instituției.

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, totalizează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta Dunării.

''Una din prioritățile Guvernului României este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiții pentru toate submăsurile de finanțare din Program care se adresează beneficiarilor privați. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiție diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesați șansa de a dezvolta o investiție în mediul rural, cu fonduri din PNDR'', a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR, citat în comunicat.

Astfel, în intervalul 3 mai 2017, ora 9:00 — 31 iulie 2017, ora 17:00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru 13 submăsuri din cadrul acestui program.

De asemenea, în aceeași perioadă, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis ''Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole'' aferentă sM 4.2.

"Menționăm că depunerea proiectelor se realizează online pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toți cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol, pomicol și în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea 'Investiții PNDR'", se precizează în comunicat.