Publicat: 24 Februarie, 2016 - 20:02

 

Cine Grand va prezenta, în perioada 26 Februarie – 3 Martie, cele mai bune filme ale ultimului an și cei mai îndrăgiți actori ai momentului, într-o adevărată gală a filmelor de Oscar.

Timp de o săptămână, iubitorii de filme vor avea ocazia să revadă câteva dintre cele mai importante producții cinematografice ale anului la Cine Grand.

În luna celei mai așteptate gale cinematografice a anului, Cine Grand readuce în prim-plan filmele și actorii care sunt pe lista nominalizaților pentru cele mai importante categorii ale Premiilor Oscar! Marele favorit la câștigarea premiului Oscar pentru „Cel mai bun actor”, Leonardo DiCaprio, alias Hugh Glass, își așteaptă fanii la Cine Grand, la „The Revenant”, filmul care îi poate aduce distincția mult-așteptată. De asemenea, „Marțianul” și „Mad Max”, nominalizate la categoriile „Cea mai bună imagine” și „Cele mai bune efecte speciale”, vor rula și ele la Cine Grand.

Fie că nu au apucat să vadă filmele în sala de cinema, sau că vor să retrăiască emoțiile transmise de jocul actorilor și evenimentele filmelor, cinefilii au ocazia de a viziona, în ultima săptămână a lunii februarie și alte producții, precum The Danish Girl, Joy sau Cei Opt Odioși.

Cine Grand este locul unde cei mai iubiți actori și cele mai apreciate filme își dau întâlnire în săptămâna Premiilor Oscar, care vor fi decernate pe 28 Februarie. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook Cine Grand România. Biletele pot fi achiziționate direct în multiplex sau online, pe cinegrand.ro.

Cine Grand este parte a lanțului internațional Cine Grand Network, rețea fondată de un grup de profesioniști cu zeci de ani experiență în domeniile administrației și proiecției cinematografice. Pe lângă locațiile recent deschise în România și Bulgaria, compania are cinematografe și în China, India sau Statele Unite. Totodată, compania este în curs de a-şi consolida prezenţa pe pieţele din India, Bulgaria, România, China, America de Sud şi America de Nord.