Publicat: 11 Mai, 2014 - 14:00

Juriul ediției din acest an a Galei Industriei de Carte din România, format din Mircea Martin (preşedinte) – critic şi teoretician literar, eseist, editor, Carmen Mușat – critic literar și eseist, redactor-șef al revistei Observator Cultural, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Kessler – agent literar (Simona Kessler International Copyright Agency), Silvia Colfescu – membră în board-ul Asociației Editorilor din România, directoarea Editurii Vremea, scriitoare, Laura Grünberg – scriitoare, sociologă, autoare de cărţi pentru copii, conf. univ. Facultatea de Sociologie a Universității din București, Oana-Valntina Suciu – lector dr. Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Luminița Corneanu – critic literar, consilier Ministerului Culturii, Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Județene Brașov, Ciprian Isac – grafic designer, co-fondator al Atelierului de Grafică și Vlad Puescu – product manager al Elefant.ro, specialist în cărți digitale, a selectat finaliștii celei de a III-a ediții.

Anunţarea câştigătorilor va avea loc joi, 15 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). 

1. CEA MAI FRUMOASĂ CARTE 
a) concepţie grafică
•    Ghidul RePAD. Reabilitare_Patrimoniu Arhitectură Dezvoltare (coord.: Loredana Brumă (Asociaţia Rhabillage, concepție grafică: Alina Rizescu) 
•    Trans(a)parenţe, Arhitectura Europei Centrale şi de Est (Fundația Arhitext design, concepție grafică: Faber Studio)
•    Dominique Loreau, Arta simplităţii – Alb (Baroque Books & Arts, concepție grafică: Cornel Alexandrescu)
•    Carmen Sylva, Fluturi sărutându-se (Curtea Veche, concepție grafică: Griffon & Swans)
•    I II III IV V VI VII poveşti cu Ștefan Câlția (Galeria Posibilă, concepție grafică: Matei Câlţia)
•    Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Ștefan Ghenciulescu, Cosmin Caciuc, Dincolo de oraș (Zeppelin, book-design: Radu Manelici) 
b) carte ilustrată
•    Nicu Ilfoveanu (coord.), Serii. Multiplii. Realisme (Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu)
•    Şerban Mestecăneanu, Luiza Zamora, Corina Duma, SoNoRo Conac (Asociaţia SoNoRo)
•    Petruţ Călinescu, Ioana Hodoiu, Mândrie şi Beton (Igloo Media)
•    Şerban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucureşti. Demolat (Fundaţia Ines)
•    Cosmin Bumbuţ, Bumbata (Punctum)  
•    Eugen Andronic, Brașovul meu (Vellant)

2. CEA MAI BUNĂ CARTE A ANULUI 
a) beletristică
•    Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească)
•    Adrian Sângeorzan, Între femei (Curtea Veche)
•    Gheorghe Schwartz, Cei o sută. Bastonul contelui (Curtea Veche)
•    Adrian Schiop, Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom)
•    Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (Polirom)
•    Florin Lăzărescu, Amorţire (Polirom)
•    Augustin Cupşa, Marile bucurii şi marile tristeţi (Trei)
b) nonficțiune 
•    Mircea Anghelescu, Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea (Cartea Românească)
•    Igor Caşu, Duşmanul de clasă (Cartier)
•    Mădălina Diaconu, De gustibus. Breviar de gastrosofie (Editura Universității „Al.I. Cuza”)
•    Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare (Humanitas)
•    Constanța Vintilă-Ghițulescu, Evgheniţi, ciocoi, mojici (Humanitas)
•    Adriana Babeţi, Amazoanele. O poveste (Polirom)
•    Paul Cornea, Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost (Polirom)
•    Ioan Pop-Curşeu, Magie şi vrăjitorie în cultura română (Polirom)
•    Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente (Polirom)
•    Mihai Goțiu, Afacerea Roșia Montana (Tact)
c) carte pentru copii și tineret
•    Ioana Nicolaie, Arik şi mercenarii (Arthur)
•    Florin Bican, Reciclopedia de poveşti cu rimă și fără tâlc (Arthur)
•    Ana Maria Florea, Aventurile lui Riki (Curtea Veche)
•    Olivia Steer, Dulciuri de poveste (Humanitas)
•    Vasile Romanciuc, Am un nume frumos (Prut)
•    Eugenia Glăvan, Tiptil, Crăciunul se apropie (Vellant)
d) carte de ştiinţă (de specialitate)
•    Lucian Croitoru, Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator (Curtea Veche)
•    Corneliu Iaţu (coord.), Atlasul electoral al României: 1990-2009 (Editura Universității „Al.I. Cuza”)  
•    Anca Beatrice Todireanu (coord.), Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean – Mănăstirea Văcăreşti (Monitorul Oficial)
•    Marian Coman, Putere şi teritoriu. Țara Românească medievală (sec. XIV-XVI) (Polirom)
•    Cristina Woinaroski, Istorie urbană. Lotizarea şi Parcul Ioanid din Bucureşti în context european (Simetria)
•    Cristina Popescu, Andreea Rotaru, Marcă şi ideologie (Tracus Arte)
e) carte de popularizare
•    Diana Mandache, Regele Mihai. Album istoric (Litera)
•    Şerban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucureşti. Demolat (Fundaţia Ines)
•    Peter Hurley, Drumul crucilor (Martor)
•    Cătălin D. Constantin, World Heritage Sites in Romania (Peter Pan Art)

3. CEA MAI BUNĂ CARTE NETIPĂRITĂ
a) audiobook:
•    Dinu Pillat, Aşteptând ceasul amintirilor (Editura Casa Radio)
•    Gellu Naum, Noapte bună, copii! Cartea cu Apolodor (Editura Casa Radio)
•    Ştefan Bănulescu: O voce pentru fonoteca de aur (Doxologia)
•    Katherine Mansfield, A Cup of Tea (Humanitas Multimedia)
•    Ilf şi Petrov, Povestiri (Humanitas Multimedia)
b) ebook:
•    Hans Christian Andersen, Bravul soldăţel de plumb (Cartier)    
•    Hans Christian Andersen, Lebedele sălbatice (Cartier)        
•    Olivia Steer (ilustrații – Mădălina Andronic), Dulciuri de poveste (Humanitas Multimedia)
•    Monica Pillat (ilustrații – Rareș Ionașcu), Corabia Timpului (Humanitas Multimedia)
•    F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby – ediție ilustrată pentru iPad (Read Forward)
•    Eva Scognamiglio, Șervețele magice – traducere de Teodora Terchiu (Read Forward)

4. CEA MAI BUNĂ TRADUCERE
•    Mii de platouri de Gilles Deleuze, Félix Guattari (traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, Art)
•    Oscar şi Lucinda de Peter Carey (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Art)
•    Gânduri către sine însuşi de Marcus Aurelius (traducere din greaca veche de Cristian Bejan, Humanitas)
•    Baladele usturoiului din Paradis de Mo Yan (traducere din limba chineză de Luminiţa Bălan, Humanitas Fiction)
•    Orlando de Virginia Woolf (traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, Humanitas Fiction)
•    Detectivii sălbatici de Roberto Bolaño (traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colán, Leda)
•    Munca actorului cu sine însusi. Vol. 1 de K.S. Stanislavski (traducere din limba rusă de Raluca Rădulescu, Nemira)
•    Teatrul lui Sabbath de Philip Roth (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Polirom)
•    Doamna Dalloway de Virginia Woolf (traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, Polirom)
•    Cuvintele Fraţilor Grimm de Günter Grass (traducere din limba germană de Alexandru Al. Şahighian, Polirom)
•    Fiara şi suveranul. Vol. 1 de Jacques Derrida (traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, Tact)
•    Completitudinea stelelor de Hans Blumenberg (traducere din limba germană de Maria Magdalena Anghelescu, Tact)

5. CEA MAI BUNĂ COLECȚIE:
•    Bestseller, biografii (Litera)
•    Top 10 + (Polirom)
•    Antologii (Tracus Arte)
•    Savoir-Vivre (Baroque Books & Arts)
•    Economie și societate (Editura Universității „Al.I. Cuza”)
•    Pavesiana (Editura Pavesiana)

6. CEA MAI BUNĂ BIBLIOTECĂ:
•    Biblioteca Comunală Hangu (Neamț)
•    Bibilioteca Comunală Răcoasa (Vrancea)
•    Biblioteca Comunală Șirna (Prahova)
•    Biblioteca Municipală Medgidia (filiala Nord)
•    Biblioteca Orășenească Avrig
•    Biblioteca Județeană Cluj
•    Biblioteca Județeană Timiș

7. CEA MAI BUNĂ LIBRĂRIE
•    Librăria engleză „Anthony Frost”, Bucureşti
•    Bastilia (Librarium), București    
•    Book Corner (Librarium) Cluj-Napoca    
•    Bookstory, Cluj-Napoca
•    Cartea de Nisip (Librarium), Timișoara    
•    Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bucureşti    
    
8. CEA MAI BUNĂ TIPOGRAFIE:
•    Arta Grafică
•    G Canale C S.A.
•    Regia Autonomă Monitorul Oficial

9. BEST NEW ENTRY 
a) edituri
•    Editura Adenium 
•    Editura Atman
•    Editura Paladin 
•    Editura Pavesiana
•    Editura Ratio et Revelatio 
b) librării
•    cumparaocarte.ro (Bucuresti)
•    Librăria Humanitas Brașov
•    Libraria Kyralina (București)
•    La Belle Vie (București)

10. BESTSELLERUL ANULUI: va fi anunțat în cadrul ceremoniei de premiere
    
PREMII SPECIALE:
CEL MAI BUN REDACTOR / ÎNGRIJITOR DE EDIȚIE:
•    Eugen Munteanu, Ana Maria Prisacaru – Lingvistica textului de Eugeniu Coşeriu (Editura Universității „Al.I. Cuza”)
•    Cătălin Cioabă (ed.), Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani (Humanitas)
CEA MAI BUNĂ CAMPANIE DE MARKETING / PR / CSR
•    „Biblioteca stradală” (Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova) 
•    „Blind date cu o carte” (Booktopia & Humanitas Cișmigiu) 
•    „CDPL-FEST” (Casa de Pariuri Literare)
•    „Concursul Humanitas în licee” (Humanitas Multimedia)
•    „Plătește cu Poezie” (Julius Meinl)
•    „Săptămâna PSI pentru părinți” (Trei)
•    „Scriitorii sunt pe Facebook” (Bogdan Munteanu, Marius Aldea)
•    „Te așteptăm în librărie” (Herald)

Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar” este un eveniment organizat de Headsome Communication şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu sprijinul AFCN.