Publicat: 7 Iunie, 2018 - 11:46
Doar 27,3% din suprafața țării mai este acoperită de păduri, în urma jafului sistematic din ultimii 25 de ani

Mesajul ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, rostit joi, la evenimentul organizat de Romsilva cu ocazia Zilei Silvicultorului, la  Călimănești, județul Vâlcea

Doamnelor și domnilor,
Vă mulțumesc pentru că m-ați invitat să fiu alături de dumneavoastră, astăzi, cu ocazia evenimentului dedicat marcării unei îndeletniciri care, în mod practic, există încă din zorii omenirii. Fac această afirmație luând în considerare faptul că, din cele mai vechi timpuri, omul a trebuit să învețe să trăiască în armonie cu natura și, în special, cu pădurea. Codrul i-a fost casă, codrul i-a asigurat lemnul de foc și lemnul pentru confecționarea obiectelor necesare muncii, transportului și traiului, codrul i-a oferit sursele de hrană și straie din blana sălbăticiunilor lui, codrul l-a ascuns de cotropitori și de poterele exploatatorilor. Noi, românii, am personificat Codrul, l-am făcut frate și tovarăș, sfetnic și protector, iubit și tăinuitor. Totodată, am făcut sintagme prin care le-am atribuit oamenilor însușiri ale copacilor: înalt și drept ca bradul, falnic ca un stejar, mlădios ca salcia, înmiresmat ca un tei în floare. De asemenea, folclorul românesc are mii de cântece, doine, zicători și proverbe care fac referire la codru, la pădure, la copaci, la trilurile păsărilor, la momentele de tihnă și, de ce nu, la momentele de dragoste curată sau vinovată petrecute sub mantia pădurii. 
Sunt convins că știți foarte bine toate acestea, dar am simțit nevoia să le spun pentru a-mi explica afirmația potrivit căreia omul, de-al lungul mileniilor, a practicat o formă empirică de silvicultură, acumulând experiență în trăirea alături de pădure de-a lungul generațiilor. Îmi aduc aminte mereu cum bunicul meu, când cutreieram împreună pădurea, îmi arăta ce copac trebuie să taie, ce copac trebuie să lase și de ce. 
Venind în epoca modernă, toată această cunoaștere populară a început să beneficieze și de expertiza unor persoane instruite într-o știință căreia i s-a atribuit un nume, o știință teoretic nouă, dar practic veche de când lumea: silvicultura. Primii germeni au apărut în Germania și Franța, în secolul 18, iar în România, prima şcoală cu profil silvic a fost înființată de trei profesori francezi în 1850, lângă Bucureşti. În anul 1894, Paul Adolf Grunau și Teodor Pietraru au pus bazele Şcolii Superioare de Silvicultură din Brăneşti. Denumirea domeniului, în limba română, s-a format prin combinarea cuvinelor latinești „silva-silvae”(pădure) și „cultura-culturae”(cultivare), iar cel mai cunoscut înaintaș al dumneavoastră este, fără îndoială, academicianul Marin Drăcea,  întemeietorul Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare în Silvicultură. 
Ziua Silvicultorului a fost institutită de societate în semn de recunoaștere pentru importanța acestei profesii și pentru a evidenția prestigiul de care se bucură cei care s-au dedicat acestui domeniu. În ceea ce mă privește, am venit, azi, aici, pentru a vă spune personal că apreciez tot ceea ce faceți și pentru a vă mulțumi pentru munca depusă pentru ocrotirea și îngrijirea pădurilor. În același timp, doresc să  subliniez cu o tușă groasă faptul că silvicultorul nu are doar o muncă deosebit de frumoasă, ci și una care cere multă responsabilitate. Lumea s-a schimbat, conștientizează mai bine, mai profund, importanța pădurii și rolul ei în viața noastră, în viața planetei. Pădurile reprezintă unul dintre elemente esențiale care contribuie la calitatea vieții generațiilor actuale, dar cu impact major și în ceea ce privește calitatea vieții de care vor beneficia generațiile viitoare. 
Dezvoltarea societală foarte rapidă are costuri a căror amplitudine viitoare nici nu pot fi  bănuite de cercetătorii prezentului. Omenirea solicită pădurea mai mult ca niciodată, pe toate cele trei paliere: economic, de securitate și recreativ. De aceea, dumneavoastră, silvicultorii, indiferent că vă ocupați de o pădure a statului român sau de o pădure privată, trebuie să combinați cei trei vectori de presiune, astfel încât să mențineți în echilibru permanent acest dar al naturii.
Așa cum știți, fondul forestier al României are o suprafaţă de peste 6,5 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 27,3% din teritoriul ţării. România păstrează importante suprafeţe de păduri naturale, virgine şi cvasivirgine, iar unele dintre acestea au valoare unică și sunt incluse în arii protejate. Fiți mândri că sunteți gestionarii acestei comori, dar fiți conștienți că vă revine și o mare responsabilitate.  Dumneavoastră aveți obligația să păstrați aceste bogății inestimabile și, totodată, aveți datoria sfântă să le transmiteți, în bună stare, urmașilor noștri. Așa cum noi, generațiile de azi, le-am moștenit de la înaintași, așa avem datoria să le lăsăm viitorimii. Totodată, dumneavoastră aveți datoria să vă asigurați că lăsați pădurile țării pe mâini bune, competente. Deși se spune că „La umbra marilor arbori nici iarba nu crește”, vă rog să creșteți tineri lângă dumneavoastră, cărora să le transmiteți secretele acestei profesii, pentru a duce mai departe munca dumneavoastră cu același profesionalism și aceeași dăruire. Îngrijiți și ocrotiți de dumneavoastră, din mlădițe plăpânde vor ajunge arbori. Și nu uitați: în noua arhitectură geo-politică, pădurile României nu mai aparțin doar românilor, ci popoarelor  întregii Europe. 
 Silvicultorii au un rol foarte important și în ceea ce privește exploatarea pădurii ca resursă esențială în dezvoltarea României. Recoltarea și îngrijirea copacilor, igienizarea pădurii și replantarea suprafețelor exploatate sunt activități de mare importanță pe care dumneavoastră le aveți permanent în vedere. Modul în care aceste operațiuni sunt executate, agregarea lor conform prevederilor legale, dar și științifice, constituie garanția succesului în domeniul silvic. Din nefericire, unii cetățeni și activiști de mediu au o imagine deformată asupra activității dumneavoastră. Ei nu pricep sau poate nu vor să priceapă că pădurea este una din resursele importante ale țării și ea trebuie exploatată, atât în folosul proprietarului de drept, cât și în interesul societății. Cei care critică acest aspect nu vor să vadă că primăvara și toamna se fac plantări pe suprafețe vaste. Chiar eu, în primăvara acestui an, am fost invitat de domnul director general Ciprian Pahonțu să particip la plantarea Pădurii Centenar, alături de silvicutori. În cadrul evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri, au fost plantați 1918 stejari în România, în apropiere de orașul Huși, județul Vaslui, și 1918 de puieți forestieri în Republica Moldova, în apropiere de localitatea Leușeni, din raionul Hîncești. Am plantat 10 puieți, în semn de omagiu adus celor care s-au jertfit pentru țară, și, totodată, am dorit să arăt că fiecare dintre noi poate contribui, cât de puțin, în domeniu. Acțiunile de acest fel nu se vor opri aici și plantările  vor continua la toamnă, dar știu un proverb chinezesc care spune că „Face mai mult zgomot un copac care cade, decât o pădure care creşte în tăcere”, așa că nu mă aștept ca detractorii noștri să vadă progresele pe care le facem în ceea ce privește împăduririle.
Al treilea aspect la care doresc să mă refer este importanța dumneavoastră, a silvicultorilor, în ceea ce privește siguranța și securitatea cetățenilor, a bunurilor acestora, precum și a bunurilor sociale. După cum ați observat, schimbările climatice care au loc în ultima perioadă ne determină să luăm rapid și aplicat măsuri, astfel încât viața noastră de zi cu zi, integritatea fizică și a bunurilor noastre să fie cât mai puțin afectate de fenomene meteo extreme.
Silvicultorii sunt chemați, în noua conjunctură, să vină cu expertiza lor în acțiuni de corectare a torenților în fondul forestier, de înființare a perdelelor forestiere de protecție, la împădurirea terenurilor degradate și la stabilizarea solului în zonele cu alunecări. Implicarea tuturor specialiștilor în domeniile lor de activitate este fundamental necesară cu scopul de atenuare a efectelor schimbărilor climatice.
Pădurea nu este doar lemn lipsit de viață, ci este un organism viu străbătut de sevă, ca un sânge vegetal. Inima ei verde nu trebuie să se oprească în timpul vieții silvicultorului, ci trebuie să pulseze zeci de ani, mai ales după ce inima acestuia nu va mai bate, ca să-i împlinească visul. De aceea, meseria de silvicultor, așa cum spuneam anterior, este una foarte frumoasă, dar și încărcată de responsabilitate. Îi felicit pe toți cei care și-au dedicat viața acestei profesii. Sunt oameni adevărați, destoinici, care înainte de orice iubesc pădurea, sunt curajoși în relația cu sălbăticiunile și răuvoitorii și sunt capabili să vibreze în același timp cu un ecosistem în aparență puternic, dar, în fapt, foarte fragil. 
Iar la cea de a 28-a aniversare a Zilei Silvicultorului, tuturor semenilor noștri care s-au dăruit acestei profesii le urez multă sănătate, îi asigur de toată susținerea mea și le doresc cât mai multe realizări pe plan personal și profesional! În ce mă privește, uneori îi invidiez. Mi-aș dori ca și biroul meu să fie adâncul pădurii, să  nu mai aud „trilul” telefoanelor, ci cântul păsărilor.

La mulți ani, silvicultori!

(N.Red. Cât mai aveți ce gospodări!)

 

Localizare: 

Tag-uri Institutii: