Publicat: 11 Aprilie, 2016 - 12:33

Fost ministru al Integrării Europene, din Guvernul lui Adrian Năstase, Alexandru Farcaş a fost declarat irevocabil colaborator al fostei Securităţi.

 Decizia a fost luată săptămâna trecută de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce fostul demnitar şi-a epuizat toate căile de atac, inclusiv şansa prin care procesul a fost chiar rejudecat. El a fost verificat de CNSAS, după ce s-a înscris, în 2009, în cursa pentru Parlamentul European, din partea Partidului Social Democrat, scrie jurnalul.ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în data de 5 aprilie, printr-o decizie irevocabilă, faptul că fostul ministru al Integrării Europene, Alexandru Farcaş, a fost colaborator al fostei Securităţi. Magistraţii instanţei supreme au respins, astfel, recursul lui Farcaş, împotriva celei de-a doua decizii a Curţii de Apel Bucureşti, emisă, în acest sens, ca nefondat.

În 2009, CNSAS a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la verificarea calităţii de colaborator al Securităţii a fostului ministru, dosarul fiind înregistrat în data de 11 iunie, pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal. Procesul, pe fond, a avut nu mai puţin de 15 termene de judecată, finalizându-se în 19 iunie 2012. În acest timp, avocaţii lui Alexandru Farcaş au sesizat Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, privind CNSAS. Au urmat multe termene de judecată în care s-au depus expertize, înscrisuri, probe grafoscopice, comparându-se înscrisuri şi alte scripte. În iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea CNSAS şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a lui Alexandru Farcaş.

În recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis cauza spre rejudecare tot la Curtea de Apel București. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanţei de fond în data de 13 iunie 2014. Aproximativ un an de zile, magistraţii au rejudecat cauza. Alexandru Farcaş a ridicat, pentru a doua oară, excepţiile de nelegalitate în privința Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNSAS, excepţii respinse, ca nefondate.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, încă o dată, efectuarea unor expertize, apelând la sprijnul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, în vederea efectuării unui nou set de expertize grafoscopice. În data de 7 aprilie 2015, procesul rejudecat a ajuns, din nou, la final, pe fond. Judecătorii au decis, şi de această dată, că probele existente la dosar conduc la ideea clară că fostul ministru al Integrării Europene, Alexandru Farcaş, a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în înţelesul articolului 2, litera b) din OUG 24/2008. Un an mai târziu, Înalta Curte a confirmat irevocabil această hotărâre.

„Calitatea de colaborator al Securităţii o are persoana care a furnizat informaţii, note şi rapoarte scrise sau verbale, prin care se denunțau activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” – OUG 24/2008.