Publicat: 23 Iulie, 2020 - 18:00
Share

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul "Tony Blair".

Iniţial, pe 16 iulie, un judecător de la Instanţa supremă a respins cererea Secţiei speciale de arestare preventivă a lui Mircea Negulescu şi l-a plasat pe fostul procuror sub control judiciar, însă un alt complet de la ÎCCJ a admis joi contestaţia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Pe de altă parte, instanţa a decis ca fostul poliţist Mihai Iordache să fie cercetat în continuare sub control judiciar.

Mircea Negulescu este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul "Tony Blair", care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.

Procurorii de la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie îl acuză pe Mircea Negulescu de săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.

În acelaşi dosar, fostul ofiţer de poliţie judiciară Mihai Iuliano Iordache este acuzat de complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Mircea Negulescu.

"În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA - ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA - ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit", precizează Parchetul General.

Totodată, Mircea Negulescu este acuzat că ar fi determinat 4 persoane, "prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant", să dea declaraţii mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunţurilor şi a declaraţiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi la clasificarea denunţurilor ticluite în numele a doi dintre denunţători.

"Toate aceste fapte ar fi fost săvârşite în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul ticluirii celor două dosare ale DNA - ST Ploieşti, pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane, deşi cunoşteau că acestea sunt nevinovate", mai menţionează Parchetul General. 

Tag-uri Nume: