Publicat: 7 Iulie, 2018 - 19:36

La jumătatea mandatului de Primar al Capitalei, Demos București a realizat o analiză a activității
Gabrielei Firea și a colegilor săi de partid, analiză care pornește de la programul electoral pentru
care candidatul PSD a cerut încrederea alegătorilor.
Sub conducerea actualului primar al Capitalei și a celorlalți primari PSD, administratori ai
primăriilor de sector, am avut parte de discursuri și planuri mari. Doi ani mai târziu, cel mai
bogat oraș al României are și cele mai mari probleme. Bucureștiul se sufocă sub greutatea
propriul succes economic și asta se datorează în mare măsură unui mandat de primar general care
a ratat toate marile bătălii. Bucureștiul este poate prea mic pentru ambițiile Gabrielei Firea, dar e
cu siguranță mult prea mare pentru competențele ei administrative și politice.
În opinia noastră, acestea sunt cele mai însemnate eșecuri ale actualei administrații:
1. Marea revoluție în trafic care nu a mai fost.
2. Lipsa măsurilor și infrastructurii pentru categoriile vulnerabile.
3. Infrastructura de sănătate este ignorată, afectând în principal persoanele vârstnice.
4. Degradarea constantă a condițiilor de mediu și a calității vieții.
5. Alocarea discreționară a resurselor bugetare.
6. Politica administrativă clientelară.
7. Sistemul de producție și distribuție a energiei termice este în colaps.
8. Lipsa comunicării și cooperării cu opoziția, societatea civilă și celelalte părți interesate.
9. Abandonarea patrimoniului cultural al orașului și pervertirea politică a activităților
cultural-artistice.
10. Absența politicilor și programelor pentru tineri.
După doi ani, mandatul Gabrielei Firea se află sub semnul promisiunilor exagerate și nerealiste,
al incompetenței administrative, al relației conflictuale cu cetățenii, societatea civilă și opoziția,
dar și al căutării permanente a avantajelor de imagine. Tramvaiul suspendat, spitalul regional sau
canalul Dunăre-București sunt doar câteva dintre proiectele cu care s-a încercat amăgirea
bucureștenilor, proiecte despre care nu există semne că se vor realiza vreodată. Orașul București
este prea mare și prea complicat pentru un primar aflat vremelnic în funcție, primar care vede
datoria sa față de cetățeni ca pe o fază intermediară pentru ascensiunea politică. Cetățenii
Bucureștiului merită o administrație care să le înțeleagă nevoile și să facă tot posibilul pentru a se
adresa acestora, într-un mod colaborativ, transparent și care să-i implice în deciziile
administrative care le afectează viața. Bucureștiul poate fi un loc prietenos cu locuitorii și
deschis tuturor cetățenilor României, cetățeni cărora orașul le datorează bogăția și însemnătatea.
Raportul complet care cuprinde domeniile de interes și analiza detaliată a îndeplinirii
promisiunilor se găsește pe website-ul Platformei Demos.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: