Publicat: 30 Septembrie, 2016 - 13:36

Institutul Cultural Român de la Viena, în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), participă sâmbătă, 1 octombrie, între orele 18.00 şi 01.00, la evenimentul anual „Noaptea lungă a muzeelor“. La sediul institutului va putea fi vizionată expoziţia „ReRe. Overriding Design with Art and Vice-Versa“, găzduită de Galeria ICR Viena în cadrul Vienna Design Week şi va putea fi vizitată biblioteca ICR Viena cu peste 11.000 de volume, printre care cărţi ale editurii ICR, colecția de carte a Ministerului Afacerilor Externe şi colecții realizate din donații (fondul de carte „Ileana și Terenţiu Jiva“, fondul de carte ERSTE Östereichische Spar-Casse Privatstiftung Wien şi colecţia donată de către Veronica Groth-Popescu).

„Noaptea lungă a muzeelor“, aflată în acest an la a 17-a ediţie, este organizată la nivel naţional de ORF (Televiziunea Naţională din Austria) şi cuprinde expoziţii şi evenimente conexe în muzee, galerii, precum şi în alte instituţii de cultură din Austria, deschise publicului în intervalul orar 18.00-01.00. Ediţia din acest an reuneşte 632 de instituţii din Austria, din care 134 de instituţii din Viena. Pentru o listă completă a instituţiilor participante şi a evenimentelor organizate la nivel local şi national, vă rugăm să accesaţi pagina langenacht.orf.at.

Expoziţia „ReRe. Overriding Design with Art and Vice-Versa“, curatoriată de Roxana Gibescu şi Mihai Zgondoiu, prezintă lucrările unor artiști și designeri români contemporani ce se află la granița dintre cele două medii. Fie că este un artist ce abordează design-ul sau un designer cu preocupări artistice, obiectele rezultate transgresează mediul celuilalt. Aceste suprapuneri generează un tip de obiect artistic hibrid, experimental și de nișă, care nu declanșează o contradicție, ci oferă un potențial pentru re-contextualizare, re-formulare și re-gândire a imaginii. Expoziția reuneste mai mulți artiști și designeri activi în România fie în muzee și în galerii de artă sau la târgurile internaționale de design, de această dată, pentru prima oară, în același context. Artiștii și designerii invitați sunt: Vlad Berte, Cătălin Burcea, Ciprian Ciuclea, Arantxa Etcheverria, Cosmin Haiaș, Adelina Ivan, Cosmin Paulescu, Patricia Teodorescu, Vika Tonu & Imaculatura și Mihai Zgondoiu.