Publicat: 11 Februarie, 2017 - 13:34

Marți, 14 februarie 2017, orele 18:00, la Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București), a avut loc vernisajul expoziţiei Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan, un eveniment organizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

                

Cuvântul de deschidere al expoziţiei unde sunt expuse lucrări ale celor trei artiste a fost susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

 

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 februarie 2016 -  3 martie 2017, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

·          

Dr. Doina Păuleanu, critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța:

 

Cunoscător al exigențelor gravurii, grafician şi cadru didactic apreciat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Anca Boeriu se dedică în ultima vreme, cu tulburătoare pasiune, picturii; ciclul în jurul căruia gravitează gândurile, preocupările, sentimentele, căutările, conexiunile și reprezentările simbolice ale artistei se numește Obsesia zborului; două dintre lucrările expuse în această manifestare pe simezele Galeriei Senso fac parte din această serie (…)”

 

„Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori, ne transmite Ana Ruxandra Ilfoveanu prin intermediul lucrărilor expuse în februarie-martie  2017 la Galeria Senso. Citatului shakespearian îi putem asocia, (trans)puse în operă, draperiile strânse – adevărate culise laterale – care dirijează privirea către acțiunea în derulare și permit cooptarea spectatorului, asigurând uneori chiar complicitatea sa; scena nu este niciodată goală, ci populată cu arlechini, muzicieni, îngeri, alte întrupări relaxate sau preocupate, umbre. (…)”.

 

”Privind lucrările Letiției Oprișan, spectatorul se lasă cuprins de bucuria, chiar de frenezia culorii. Gesturi dezinvolte, pensulație sigură, suprafețe largi, aparent lipsite de vibrație, în care o energie tumultuoasă pulsează vital, evocând, mutatis-mutandis, sloiurile fisurate pe care marea înghețată le antrenează într-o abia perceptibilă, dar cosmică legănare – spectacol rar, ca și culoarea aceasta iradiantă – abstragerea care și-a încheiat parcursul, dar nu uită traseele figurative din care s-a întrupat, sunt elemente de limbaj care-i fac demersul stilistic recognoscibil (…)”.

·          

Aducem arta mai aproape de tineiată deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2017, cu același succes evenimente de referință în peisajul cultural al BucureștilorGaleria de Artă SENSO.          

           

Program Galeria de Artă SENSO:

Zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă între orele 12.00 - 18.00.

 

Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, sponsor al tuturor evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.

Tags: