Publicat: 1 Iulie, 2017 - 16:36
Ordonanța care stabilește că revoluție a fost până pe 22 dec, ora 12,08, după care a fost lovitură de stat (!!!!!), e adoptată de un Guvern PSD!

Acesta este un text pe care autorii nu au dorit, deocamdată, să-l semneze. Este rodul unei profunde și îngrijorate meditații asupra unui subiect fierbinte: Revoluția Română. Cea căreia cercuri interesate se pregătesc tot mai insistent să-i cânte prohodul, în timp ce aceia care au făcut-o, aducând astfel nesperata libertate unui popor greu încercat, asistă neputincioși la  manevrele unui mecanism pervers gata să pedepsească delictul de...încălcare a legislației comuniste!

Opinii…revoluționare!

- Realitatea „Revoluției din decembrie” a pierdut teren masiv în fața teoriei privind „conspirația” și „lovitura de stat”; aproape nimeni, din publicul larg, nu mai crede/vorbește că ar fi fost o revoluție…; ofensiva compromiterii Revoluției este totală, presa este în întregime arondată teoriei loviturii de stat, mediul on line este ocupat numai de opozanți ai ideii de revoluție, blocajul afirmării ideilor revoluției este total;

-„Revoluția română în cătușe” este imaginea dominantă, deocamdată la figurat, dar în pregătire spre a deveni la propriu;va fi imaginea care va da satisfacție frustraților de tot felul, lumpenului politic, inconștienților și hienelor din societatea civilă, care se hrănesc din hoiturile valorilor sugrumate de un sistem cu evidente trăsături neo securiste;

- Revoluția nu mai are sprijin popular din cauza unei propagande insidioase, bine pregătită în timp, care și-a creat uneltele și vârfurile ei de lance (a se vedea impostura lui Mărieș, devenit criteriu național!,  pe care nimeni n-o denunță public…); există o organizare bine pusă la punct, instruită și finanțată din umbră, care desfășoară acțiuni practice și consecvent orientate spre erodarea și, în cele din urmă, dărâmarea aliniamentelor care mai apărau ideea revoluționară; „Cartagina trebuie distrusă!”….

- Dar Revoluția nu mai are nici sprijin politic, întrucât partidul care se revendică de la revoluție, PSD, a încăput pe mâna unor neisprăviți, fără legătură cu munca de partid și fără altă ideologie decât aceea propriei parveniri, răspunzând la alte comenzi decât cele morale ori ale ideologiei de stânga (6 membri ai Biroului Permanent Național sunt școliți la Noua Securitate…nu este clar ce legătură au indivizi precum Georgian Pop ori Marius Nica ori europarlamentarul Sorin Moisă cu PSD și cu ideologia fondatoare a acestui partid!…- dar asta este o altă discuție)

- Liderii revoluției au devenit ținta unui permanent foc încrucișat, alimentat din frustrările celor eșuați în tranziție, pe de o parte, și din răzbunările celor perdanți în urma revoluției, pe de altă parte; sunt supoziții rezonabile că aceștia nu sunt decât niște cozi de topor, un fel de „coloană a V-a” a unor cercuri interesate să năruie ideea că, în România, ar fi fost vreo revoluție; și asta întrucât Revoluția rămăsese singurul și ultimul reazem de demnitate a poporului român în fața cercurilor internaționale – UE etc.; de aceea ar trebui dărâmat

- În afara Revoluției nu credem că se poate spune că ar mai exista vreun alt element care să probeze demnitatea acestui popor și în fața căruia străinătatea să-și scoată pălăria…Nu mai există așa ceva, într-o țară care și-a asumat deliberat rolul de a fi colonie sau pașalâc al Noii Porți. Revoluția era singurul element care mai impunea respect – și, probabil, de aceea ideea de revoluție trebuia distrusă și chiar pusă în cătușe…

 

La atacurile din toate direcțiile la care este supusă ideea de Revoluție, replicile SUNT INEXISTENTE!

                    Ideea de Revoluție - ca atare - NU MAI ARE NIMIC:

- n-are susținere de masă (câți ar ieși la un miting în apărarea ideii de Revoluție? Sau împotriva blasfemiei că s-a făcut dosar penal liderilor Revoluției?)

- n-are susținere politică (de ex. Ordonanța care stabilește că revoluție a fost până pe 22 dec, ora 12,08, după care a fost lovitură de stat (!!!!!), e adoptată de un Guvern PSD, cu șanse mari de a fi adoptată de un Parlament PSD; așa cum fostul lider al PSD, Adrian Năstase, a fost băgat în pușcărie – de două ori! – tot sub  un Guvern PSD, condus de un golan politic…)

          - n-are o presă favorabilă

- n-are o percepție publică favorabilă, care să fi fost generată și întreținută de acțiuni consecvente, care să mențină o atitudine corectă față de Revoluție

- n-are ieșiri publice convingătoare, energice, credibile

 

În acest climat, singurul instrument de apărare a ideii de Revoluție este – AR FI TREBUIT SĂ FIE! - chiar Institutul Revoluției Române

 

Or, este evident că acest Institut:

          - este departe de a înțelege ceea ce se petrece în jurul ideii de Revoluție – și anume un efort sistematic de compromitere și anulare a acesteia

          -  și-a epuizat resursele de creativitate politică și acțională

          - este depășit de miza fundamentală care paște în prezent  liderii Revoluției

          - cantonarea la titluri de cărți și de reviste apărute este de folos doar autorilor, nu și menirii publice pe care ar trebui să și-o asume acest institut; ACEASTĂ ACTIVITATE EDITORIALĂ, ÎN CÂTEVA SUTE DE EX. TIRAJ, ESTE SIMPLĂ MACULATURĂ DE LUX DACĂ NU AJUNGE SĂ SCHIMBE IDEILE ȘI PECEPȚIILE OAMENILOR DESPRE REVOLUȚIE

          - pentru a redeveni ceea ce ar fatalmente trebuie să fie – și anume singura armă de apărare a ideii de Revoluție - IRR are nevoie de o rebranduire, de un punct de inflexiune, care să schimbe radical modul de lucru și de manifestare publică a acestei instituții