Publicat: 15 Februarie, 2020 - 18:52

Gelu Vișan descrie pe facebook, manevra prin care a fost „executat” profesorul Beuran:

„Fimul Înscenării.

Urmează Arafat.

Decizia de a fi executat Profesorul Beuran a fost luată luni, într-o ședință politică.
Artizanii înscenării sunt nimeni alții decât Coldea și Kovesi.
Motivele?
Sunt două, despre care o să vorbim.
Autorul înscenării: Deputatul Ungureanu, care este co-denunțător, sau denunțător principal.
Nu s-a dat/luat nici un euro, nu existâ nici o înregistrare între Beuran și o așa/zisă mituitoare.
Așa zisul Denunț este scris de Ungureanu și de artizanii înscenării, au vrut să treacă o sumă mai mare de bani, dar s-au oprit la 10:000 de suro.
Ungureanu a însăilat un Dialog cu o așa zisă Denunțătoare care își dorea un post ce urma să fie scos la concurs, care nu i-a dat nici un ban lui Beuran, nici nu spune explicit lucrul acesta.
Cel care afirmă că s-au dat bani este Ungureanu.
Aceasta este măreața înregistrare pe care o au procurorii, de fapt:
Denunțul lui Ungureanu, a fost scris luni, în urma ședinței de execuție, iar miercuri a fost înregistrat la DNA, s-a creat culoar pentru a fi reținut ieri și arestat azi.
DNA, la ordinul lui Coldea, l-a executat pe Beuran, prin deputatul Ungureanu, care a găsit o tânără ce voia un post ce trebuia scos la concurs, și care a acut o discuție cu Ungureanu, discuție ce reprezintă singura probă a DNA, deloc clară, în care așa-zisa denunțătoare nu afirmă explicit că i-ar fi dat bani lui Beuran.
Ungureanu este cel care se constituie în Denunțător și care, în urma hotârârii luate în ședința politică, susține că Beuran ar fi primit bani.
Cine este Ungureanu?
În primul rând unul dintre oamenii creați de Coldea, un fost brancardier care l-a “executat” la ordinul lui Coldea pe Profesorul Lucan, dar și pe Beuran;
Dar, mai ales, Ungureanu este unul dintre instigatorii atacului din 10 August 2018, din Piața Victoriei, asupra Jandarmeriței care a fost la un pas de a fi omorâtă, fapt cunoscut de SRI, cu probe în acest sens.
Motivul pentru care adevărații vinovați nu au fost pedepsiți este chiar acesta, că Ungureanu este unul dintre ei.
Profesorul Beuran a fost executat politic într-o ședință de partid luni, acolo a fost pus la cale totul, miercuri așa-zisul denunț a ajuns la DNA, iar joi a fost executat.
În ședința de lunea viitoare va urma să se fabrice un alt denunț, de data asta împotriva Doctorului Arafat, ce va trebui să fie reținut de DNA peste șase zile,
joia viitoare.
Motivația?
Aceleași, cu un denunț fals, organizat de aceeași echipă condusă de Coldea și Kovesi.
Despre locul întâlnirii, despre implicarea lui Coldea și Kovesi în această acțiune, într-o postare viitoare.
Se dorește aruncarea în Arest pentru cel puțin șase luni de zile a Profesorului Beuran, fără probe și fără motiv, pe o înscenare imaginată și hotărâtă în ședință de partid.
Va urma pe același Scenariu Doctorul Arafat.

Dacă pentru Dumneavoastră mai contează această țară și viața unui om ce urmează a fi executat, nevinovat, vă aștept azi, la Ora 12:00, în fața DNA, pentru a Protesta Împotriva Statului Polițienesc care a renăscut în România și pentru Salvarea Profesorului Beuran de la o execuție Planificată Politic!”