Publicat: 3 Ianuarie, 2017 - 22:18

Sebastian Ghiţă a declarat, într-o nouă înregistrare publicată de România TV, că fostul preşedinte Traian Băsescu are înregistrări cu Florian Coldea,Laura Codruţa Kovesi, Cameliei Bogdan, unele discuţii având loc în biroul său şi a prezentat o înregistrare în care interlocutor ar fi chiar fostul preşedinte care spune că ştie cum a fost condamnat Dan Voiculescu şi cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustaţă. Iar de toate acestea avea cunoştinţă şi Florian Coldea, adjunctul şefului SRI. Şi tot Coldea ar fi implicat şi în fabricarea dosarului lui Adrian Sârbu, susţine Ghiţă, dosar care s-a făcut pe "adresa secretă a lui Florian Coldea"

"Sunt multe persoane cărora în aceşti 10 ani li s-au făcut mari nedreptăţi. Cazurile pe care le cunosc îndeaproape cu amănunte şi ştiu cât de nedrept, incorect au fost aranjate şi măsluite sunt cel al lui Adrian Năstase, al lui Şereş, felul în care lui Geoană i s-au furat alegerile, felul în care au fost păcăliţi milioane de români la suspendarea lui Băsescu, felul în care a fost deturnată voinţa Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu Camelia Bogdan şi judecatorul Mustaţă, felul in care s-a măsluit dosarul Voiculescu-Bendei, felul în care s-a arajat dosarul Sârbu pe adresa secretă a lui Florian Coldea", afirmă Sebastian Ghiţă într-o nouă înregistrare făcută publică de România Tv.

Fostul parlamentar vorbeşte de implicarea prim-adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii în fabricarea unui dosar, după ce acelaşi Sebastian Ghiţă a declarat anterior că are informaţii despre cum “acest sistem represiv l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite, aranjate”.

În noua înregistrare, fostul deputat afirmă că ştie felul în care s-a măsluit dosarul Pescariu-Stelian Gheorghe-Microsoft şi cazul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir şi legătura sa cu firma de PR a SRI şi a Mihaelei Nicola.

"Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultaţi-l pe fostul preşedinte Traian Băsescu ce povesteste despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfăşurate în prezenţa lui Florian Coldea, Kovesi, Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiţie atunci nu mai am ce spune”, a declarat Sebastian Ghiţă. Ulterior, postul România Tv a prezentat o înregistrare în care interlocutor este prezentat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Discuţie Interlocutor - Traian Băsescu

Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da' să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.

Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Sunteţi supărat pe ei.

Băsescu: Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!"

(În fotografie - judecătoarea Camelia Bogdan)