Publicat: 18 August, 2015 - 12:28

Înfiinţată în anul 1992 sub numele GRUPUL INDUSTRIAL ROMÂN GIR SA şi rebotezată în 2004, societatea GRUPUL INDUSTRIAL GIR SA Bucureşti (CUI 389090) este specializată în "activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)" şi s-a remarcat prin două contracte foarte bănoase şi controversate. Încheiate, desigur, cu două companii de stat. 

Astfel,  la începutul anului 2009, GRUPUL INDUSTRIAL GIR SA a încheiat un contract (pe 4 ani) cu POŞTA ROMÂNĂ, în valoare de 32,1 milioane de euro pentru furnizarea de servicii de telecomunicaţii, transmisii de date şi voce. După doi ani, în 2011, GRUPUL INDUSTRIAL GIR SA, lider într-o asociere cu VODAFONE ROMÂNIA SA, marchează un contract (tot pe 4 ani) de 17,3 milioane euro cu LOTERIA ROMÂNĂ, pentru furnizarea unui sistem de comunicaţii.

Dacă "aranjamentul" cu POŞTA ROMÂNĂ s-a derulat fără nicio problemă majoră, contractul cu LOTERIA ROMÂNĂ (nr. 115/13 aprilie 2011) a fost "scurtcircuitat" de Curtea de Conturi, care a constatat numeroase nereguli şi a solicitat renegocierea contractului. Chiar dacă LOTERIA ROMÂNĂ a fost considerată "capul răutăţilor" de către Curtea de Conturi, merită menţionat faptul că raportul acestei instituţii susţine că "din documentele puse la dispoziţie de Garda Financiară, în urma solicitării conducerii Curţii de Conturi, rezultă că CNLR a achiziţionat echipamente şi servicii la o valoare mai mare cu 244,71 la sută, respectiv cu suma de 11.446.269 lei, faţă de valoarea la care au fost achiziţionate de «Grupul Industrial GIR» de la firmele «Omnilogic» SRL, «Urgent Curier» SRL, «Vodafone România» SA şi «Romtelecom» SA".

Fără noi contracte bănoase, dar probabil cu probleme (de DNA) cel puţin la cel cu CNLR, cu datorii de 8,248 milioane lei (la 31 decembrie 2015) şi creanţe de numai 3,36 milioane lei, cu obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 115.007 lei (la 30 iunie 2015), GRUPUL INDUSTRIAL ROMAN GIR SA s-a decis să capituleze şi a cerut (pe 21 iulie 2015) să intre DIRECT ÎN FALIMENT. Tribunalul Bucureşti a admis cererea pe 5 august 2015 şi a numit PHOENIX SPRL ca lichidator judiciar provizoriu, iar termenul limită de înscriere la masa credală a fost stabilit pentru 21 septembrie 2015. Încheierea instanţei precizează că "debitorul a arătat că în patrimoniul său există un dezechilibru financiar bazat pe lipsă de lichidităţi si, din cauza insuficienţei fondurilor bănesti nu va putea plăti datoriile exigibile către creditori".

Alte firme mari în INSOLVENŢĂ:
  
APOLODOR COM IMPEX SRL (CUI 448722) - BPI 13864 
COMPANIA DE PAZĂ SHELTER SECURITY SRL (CUI 18310250) 
ECO BUILDING SRL (fosta  PETRUŢIU SRL) (CUI 18563139) 
GERO RETAIL SRL (fosta KILLTEC SPORT SI AGREMENT ROMANIA SRL) (CUI 27479470) 
HELIXIB GRUP INTERNAŢIONAL SRL (CUI 21841944) 
INTERCAS SRL (CUI 11774619) 
MIDMAR SRL (CUI 6446682) 
NEOSERV SRL (CUI 9955885) 
PRINCEPS STUDIO INC SRL (CUI 19671309) 
VERY STRONG SRL (CUI 24275815)