Publicat: 17 Aprilie, 2014 - 13:49

HISTORY, numărul 1 pe nişa televiziunilor de documentare din România, va transmite duminică, 20 aprilie, premiera seriei “Marea istorie”, un serial cu un mare succes internaţional, ce va fi difuzat acum şi în România.

 

“Marea istorie” explorează câteva dintre momentele decisive ale ultimelor 13,7 miliarde de ani, analizând legăturile dintre istoria umană şi ştiinţa care guvernează universul. Această metodologie revoluţionară de studiu a istoriei cercetează subiecte familiare, dându-le însă o nouă turnură, care îi va face pe telespectatori să regândească tot ce ştiau până acum.

Introducând ştiinţa în studiul poveştii umane, “Marea istorie” interconectează o mulţime de subiecte şi leagă istoria de zeci de domenii, printre care astronomia, biologia, chimia şi geologia. Serialul include declaraţiile unor academicieni de renume şi experţi în domeniu, ilustrând o imagine cât mai autentică a lumii care ne înconjoară.

HISTORY va difuza două episoade în această duminică, de la 22:00, prezentând două poveşti captivante. Primul episod se va axa pe sare şi puterea ei. Omenirea nu poate trăi fără aer, hrană sau apă, dar acelaşi lucru este valabil şi pentru sare. Sarea este cheia înţelegerii istoriei planetei nostre şi a cosmosului. “Marea istorie” dezvăluie cum această simplă moleculă stă la baza civilizaţiei omeneşti. Al doilea episod, care începe la 22:30, investighează foamea de aur a omenirii şi descoperă motivul pentru care toată lumea aleargă după acest metal. Mai mult, oferă o explicaţie din punct de vedere microscopic a strălucirii lui.

Serialul “Marea istorie” va fi difuzat în fiecare dumincă, la 22:00, pe HISTORY.

HISTORY este numărul 1 pe nişa televiziunilor de documentare din România (potrivit Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţei) şi principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK. HISTORY a aderat la ARMA în urmă cu un an, în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunea HISTORY este disponibilă prin Digi, Romtelecom, UPC, iNES IPTV şi Orange TV.

Pentru mai multe detalii despre HISTORY şi HISTORY HD, accesaţi site-ul local HISTORY, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

A+E Networks UK, un joint venture între A+E Networks şi BSkyB, este liderul de piaţă în distribuţia posturilor de entertainment şi include în portofoliu televiziuni tematice cu conţinut de calitate precum HISTORY, HISTORY HD, BIO., Crime & Investigation Network, Crime & Investigation Network HD şi H2. A+E Networks UK s-a lansat în noiembrie 1995, activează în 76 de ţări, din Marea Britanie, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu şi ajunge în peste 85 de milioane de locuinţe, cu conţinut tradus în 17 limbi.