Publicat: 5 Mai, 2016 - 18:48

Sâmbătă, 7 mai, toți cei care cred în puterea cuvântului „împreună" sunt așteptați, între orele 11.00 și 18.00, în Parcul Herăstrău din Capitală, zona Foișor – Insula trandafirilor. Aici, HOSPICE Casa Speranței, în parteneriat cu Academia de Bricolaj, organizează Atelierul Primăverii. La acțiune, copiii și părinții lor sunt invitați să confecționeze ceasuri hand-made, dând culoare timpului celor care înfruntă o boală incurabilă.

Totodată, cei care au obținut venituri în 2015, pot completa pe loc formularul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit către HOSPICE Casa Speranței. Prin acest gest simplu, ei se vor alătura eforturilor fundației de a dărui clipe de normalitate bolnavilor incurabili și celor dragi lor. Anul trecut, peste 18.500 de români au făcut acest gest, convinși că pot produce schimbarea pe care și-o doresc. Fondurile strânse în acest fel au ajutat mii de copii și adulți să înfrunte un diagnostic necruțător.
Pentru că o boală incurabilă nu îl afectează doar pe cel diagnosticat, ci pe toți cei din jurul lui, Campania HOSPICE din acest an – „DĂ CULOARE TIMPULUI LOR!" - își propune să redea bucuria clipelor petrecute împreună. Campania este activă până în 25 mai 2016.
Campania „Dă culoare timpului lor!” este susținută de: Fotograful tău, EY România, Coresi Shopping Resort, Vegis, Camera de Comerț și Industrie Covasna, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, RAT Brașov, Electrica Furnizare SA, Academia de bricolaj, TVR, Pro TV, Prima TV, Digi FM, Pro FM, Europa FM, Radio Brașov, Nova Press, Star FM, radio Tg-Mureș, Spectacular, Vision Media Plus, Zipper, Prețul zilei, Metroopola Brașov, Agerpres, Media Expres, Big Print, Cocor MediaChannel, Hotnews, Capital, Puterea, Revista CARIERE, Business Review, Itsy Bitsy FM, Getica, Elevate, Televiziunea Medicală, Spin Media, Proud to be Romanian, Media Bloc, Psychologies.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. 

Comunicat de presa: HOSPICE Casa Speranței