Publicat: 24 Iulie, 2014 - 11:53
Femeile antreprenor au, de asemenea, un interes crescut pentru a contracta finanţări

Apetitul pentru finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii de pe piaţa locală s-a dezvoltat constantin ultimii ani, Garanti Bank înregistrând o creştere anuală medie de 20% în segmentul IMM din 2010 până în prezent.

Garanţi Bank, una dintre cele mai inovatoare şi dinamice bănci de pe piaţa locală are în portofoliu 25.000 clienţi din segmentul IMM şi a atins un volum total al creditelor active acordate companiilor mici şi mijlocii de aproape 300 milioane euro, cu o valoare medie a împrumutului de 90.000 euro. În acelaşi timp, creşterea medie anuală a volumului depozitelor clienţilor IMM a fost de 42,5% în ultimii patru ani.

Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii din portofoliul Garanti Bank (conduse de bărbaţi şi/sau femei) îşi desfăşoară activitatea în sectorul distribuţie şi comerţ (17%), urmat de domeniile: servicii (15%), medical & turism (13%) şi altele (13%), 67% dintre IMM-uri contractând credite pentru investiţii şi 33% pentru capital de lucru.

Ceremonia de semnare a acordului de împrumut dintre Garanti Bank și IFC, membra a Grupului Băncii Mondiale, pentru finanțarea companiilor mici și mijlocii din România


Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania și Edward Strawderman, Regional Director IFC

Continuând să implementeze strategia de a sprijini economia locală şi companiile mici şi mijlocii, Garanti Bank va acorda 35 milioane euro IMM-urilor româneşti, în urma acordului de împrumut recent cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale. Din valoarea totală, 20 milioane euro vor fi destinate creditării companiilor deţinute sau conduse de femei. Din februarie 2012, când cele două instituţii financiare au semnat primul acord, suma de 22,5 milioane euro a fost alocată pentru finanţarea a mai mult de 160 IMM-uri care activează pe piaţa locală în varii segmente de piaţă.

"Suntem foarte încântaţi că am semnat acest al doilea acord de împrumut cu IFC şi continuăm astfel să sprijinim afacerile locale, îmbunătăţind accesul lor la finanţare şi asigurându-le fondurile necesare pentru capitalul circulant şi investiţii", a declarat Ufuk Tandogan, CEO Grup Garanti România.

"În România, statisticile arată că avem în jur de 500.000 IMM-uri, ceea ce se traduce într-unul dintre cele mai scăzute numere de IMM-uri la mia de locuitori din Uniunea Europeană. Numărul femeilor care deţin participaţii în companii reprezintă 36% din totalul acţionarilor persoanelor juridice înregistrate pe piaţa locală. Aceste date relevă existenţa unui potenţial de creştere atât pentru sectorul IMM-urilor, cât şi pentru femeile antreprenor, iar dorinţa noastră este să contribuim la dezvoltarea acestor segmente de afaceri", a declarat Ioana Maria Dumitru, Head of Commercial & SME Banking în cadrul   Garanti Bank.

Garanti Bank are în portofoliu mai mult de 2.700 clienţi IMM-uri care au femei acţionari sau în structurile de conducere. Volumul creditelor acordate companiilor mici şi mijlocii conduse sau deţinute de femei a crescut anual în medie cu 41% în ultimii 4 ani, iar volumul depozitelor cu 48%. Majoritatea IMM-urilor deţinute de femei din portofoliul băncii, îşi desfăşoară activitatea în comerţ (25%), domeniul medical & asistenţă socială (15%) şi comerţ en-gross (10%), iar 52% dintre acestea au contractat împrumuturi pentru capital de lucru şi 48% pentru investiţii.

 

Despre Garanti Bank România

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte şi Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este o bancă universală deţinută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime, cu active consolidate de 77,3 miliarde euro din 31 martie 2014.

Banca oferă o serie de produse şi servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM şi corporate, şi este una dintre cele mai dinamice şi inovatoare bănci de pe piaţa locală. Prezentă în România din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienţi şi şi-a extins prezenţa naţională prin sucursale şi canale alternative, ajungând la o reţea extinsă de aproape 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienţii băncii, pentru tranzacţii cu sau fără card.