Publicat: 13 Septembrie, 2017 - 14:03

Toți locuitorii Sectorului 6 sunt așteptați sâmbătă, 16 septembrie 2017, începând cu orele 11.00, la Lacul Morii din București, pentru a participa la AERONAUTIC SHOW 2017, singurul festival din România care îmbină acrobațiile aeriene cu cele nautice.

 Evenimentul este organizat de Asociația Aeronautică Română, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, și Ministerul Apărării Naționale care are și calitatea de co-organizator. 

Programul de peste trei ore cuprinde exerciții demonstrative realizate de instituții și cluburi de profil: Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Aeriene, Statul Major al Forțelor Terestre și Statul Major al Forțelor Navale; Brigada Specială de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Resuscitare - SMURD, Iacării Acrobați, Jurgis Kairys, Clubul de Aeronautică Liberă Timișoara, JetSki FreeStyle Team și Yacht Club Mircea.

Tot sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10:00 – 18:00, în Parcul Crângaşi va avea loc AeroNautic Expo, locul unde spectatorii pot interacţiona cu personalul şi tehnica prezentate de:
•    Ministerul Apărării Naționale cu următoarele structuri: 
-    Statul Major al Forţelor Terestre
-    Statul Major al Forţelor Aeriene
-    Statul Major al Forţelor Navale
-    Comandamentul Logistic Întrunit 
-    Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii
-    Direcția Management Resurse Umane
-    Direcția Personal și Mobilizare
-    Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul"
-    Academia Tehnică Militară
•    Brigada Specială de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei
•    Inspectoratul pentru Situații de Urgență
•    SMURD 
•    Asociația Aeronautică Română 
•    Cluburi de profil din domeniile aerian și nautic.

În zona destinată expoziției statice, copiii și nu numai pot interacționa cu piloții, marinarii și personalul militar. Pot vedea ce înseamnă cariera militară și, de asemenea, pot participa la ateliere de supraviețuire, ateliere de cățărare pe panou de alpinism, atelier de traversare pe funicular și vor avea parte de multe alte activități specifice. 

Pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului, polițiștii locali ai Sectorului 6 vor lua măsuri specifice de siguranţă publică, conform competențelor, în zonele adiacente festivalului, faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.
Intrarea la spectacol, precum și în zona expoziției, este LIBERĂ. 

Publicul poate ajunge la eveniment utilizând următoarele mijloace de transport: tramvaiul 41, metrou Staţia Crângaşi și autobuze 162, 163, 178.

Programul detaliat, harta locației și alte informații pot fi accesate la  https://www.facebook.com/aeronauticshowpage