Publicat: 7 Aprilie, 2012 - 13:28

Un număr de 500 de elevi şi studenţi îşi folosesc cunoştinţele economice pentru a tranzacţiona virtual la bursă pentru câştigarea marelui premiu, un iPad2, în cadrul competiţiei "Piaţa de capital", program derulat de Junior Achievement Romania, cu susţinerea Tradeville şi a Bursei de Valori Bucureşti.

Participantii, elevi si studenti cu varsta intre 16 si 24 de ani, vor administra timp de sase saptamani cate un cont virtual in valoare de 50.000 RON, prin care sa tranzactioneze actiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti. Platforma competitiei este disponibila pe www.tradeville.eu si este pusa la dispozitie de Tradeville, partener al competitiei si programului "Piata de capital". Marele Premiu consta intr-o tableta iPad2 si poate fi castigat de participantul cu cel mai mare profit. Locul doi, al carui premiu consta intr-un Kindle Reader va fi acordat tanarului cu cel mai mare numar de tranzactii, iar premiul 3, un Ipod, revine participantului cu cel mai variat portofoliu la capitolul actiunilor detinute.

In cadrul competitiei au avut loc patru intalniri ale partenerilor cu elevi si profesori din Brasov, Targu-Mures, Craiova si Timisoara pentru promovarea competitiei si notiuni de baza despre piata de capital. La aceste intalniri au participat profesionisti de la Bursa de Valori Bucuresti, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Tradeville si Junior Achievement Romania. Saptamana trecuta Tradeville a organizat un webinar de prezentare a plaftormei de tranzactionare pentru participantii in competitie. Un al doilea webinar este programat in saptamana 9-13 aprilie.