Editoriale

Cel de al zecelea premier al României democratice, pe mâinile căruia Traian Băsescu dă ţara pentru următoarele 9 luni, este unul foarte tânăr.

Desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim-ministru semnifică ruperea definitivă a lui Traian Băsescu de voinţa populară. Va fi guvernul lui, nu al poporului. Un guvern personal, pentru o dictatură personală. Refuzul de a accepta alegeri anticipate, de a asculta vocea protestatarilor şi, mai ales, dispreţul pentru opinia partidelor parlamentare, ca reprezentante ale voinţei populare, arată că Băsescu este rupt de realităţile din ţară.

Momentul istoric 12 Decembrie 1990 odată trecut a dat prilejul domnului Ion Iliescu, care ştia bine de tot ce urma să facă pentru a rămâne în fruntea ţării, să-şi etaleze primul viclenia şi perversitatea comunistă în care era cu adevărat profesor şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să propună colaboratorilor lui, mai mult sau mai puţin personali, transformarea Frontului Salvării Naţionale în partid politic, după ce în ianuarie, februarie şi chiar martie 1990, tot domnia sa, întâi public, a fost cel care le indica românilor şi colaboratorilor săi să se înscrie întrunul din partidele politice istorice, care ieşieră din „adormirea” de cel puţin 45 de ani, impusă prin abuzul bolşevicilor comunişti ruşi şi români.

Pentru cel căzut sau învins, se pot găsi nişte cuvinte de bine. Nu este şi cazul demisionatului Emil Boc. Acesta şi-a negat în aşa hal minima demnitate în relaţiile cu Băsescu, încât nici măcar compasiune nu mai poate stârni. Demisia sa este tot un gest de supuşenie faţă de Băsescu. Probabil, ultimul. Băsescu l-a sacrificat pe Boc având iluzia că, astfel, se va salva pe sine. Ceea ce este exclus.

Agendă

Marţi, 7 Februarie, 2012 - 14:00 - Miercuri, 8 Februarie, 2012 - 13:00

Banca Naţională a României a anunţat, Marţi, cursurile valutare rezultate pe baza cotaţiilor societăţilor bancare autorizate.

Vineri, 3 Februarie, 2012 - 20:21 - Duminică, 12 Februarie, 2012 - 23:59
  • Marți, 7 februarie: Tabloul de bord al Uniunii Inovării indică performanțele statelor membre în domeniu

  • Miercuri, 8 februarie: Comisia propune un statut al fundației europene

  • Miercuri, 8 februarie: Simplificarea cadrului legislativ pentru perioada de după 2013

  • Duminică, 12 - Marţi, 14 februarie : Comisarul european Andris Piebalgs urmează să viziteze Birmania ( Uniunea Myanmar)

Marţi, 7 Februarie, 2012 - 13:28 - Miercuri, 8 Februarie, 2012 - 14:28

CINE CERE...

MITREA IN CULPA

COD GALBEN DE GER

ULTIMELE TUNURI

MOHICANII CABINETULUI BOC

FANTOMA LUI BLAGA

Miercuri, 8 Februarie, 2012 (Toată ziua)

Astăzi  îşi aniversează ziua de naştere!

Miercuri, 8 Februarie, 2012 - 09:28 - Joi, 9 Februarie, 2012 - 09:28

12.00  Biroul Politic Central al PNL
14.00  Comitetul Executiv National al PSD