Ştirile zilei

16 August 2017

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Inspecţiei Judiciare să cerceteze "conduita" procurorului general, Augustin Lazar. 

16 August 2017

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) susține inițiativa autorităților de a dialoga cu toți cei implicați în dome

16 August 2017

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat, miercuri, că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a cerut Direcției Generale de Pașapoa

16 August 2017

România a înregistrat cea mai mare creștere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie - iunie 2017, informează miercuri E

16 August 2017

Creșterea porcinelor în țara noastră este o activitate cu importanță majoră, românii fiind mari consumatori de carne de porc, fapt ce o definește c

Punctul pe Y

 
Sâmbătă, 05 August 2017

Dacă n-ar fi canicula și șirul continuu de accidente rutiere, televiziunile noastre ar fi pândite de faliment. Pare că nimic altceva decât că bieții oameni se coc în apartamente și statul nu face nimic să mai scadă temperaturile nu se întâmplă în spațiul carpato-pontic-dunărean. Unele telegrame neutre se mai pot totuși desprinde din fluxul informațional.

Săptămâna pe scurt

 

Ce s-a mai întâmplat în această săptămână? Hai să răsfoim ziarele şi să revedem ştirile.

Consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, spune că nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece. Cumpărăm, cumpărăm, dar nu am reuşit să consolidăm creşterea economică prin sustenabilitate@Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Inspecţiei Judiciare să cerceteze conduita procurorului general, Augustin Lazar. Decizia ministrului vine după ce procurorul general a refuzat să furnizeze comisiei parlamentare de anchetă dosarul Ministerului Public privind alegerile din 2009 @Statistică negativă pentru România. Suntem pe locul doi în Europa, după Italia, cu 23% dintre tineri care nu muncesc şi nici nu merg la facultate, potrivit datelor institutului european de statistică Eurostat. Adică, 1 din 4 tineri stă degeaba. Îi depăşim chiar şi pe vecinii bulgari, cu care ne comparăm de multe ori la capitolul nivel de trai@ România a înregistrat cea mai...

CEC - Mastercard

CU CARTILE PE MASA
02 Iul 2017
Discursul dlui Iohannis la învestirea guvernului Tudose a fost unul de politician ofticat că a...
16 Aug 2017
Circulă, în mod persistent, un zvon. Aparent știintifico-fantastic. Despre un fel de alba-neagra pe...
06 Aug 2017
Subiectul pensiilor speciale e unul cu adevărat delicat. Tratat cum e acum de PSD-Dragnea-Olguţa...
16 Aug 2017
După ce comuniştii, ne-au făcut şi au gestionat, o ţară, din care au lipsit apa, lumina, căldura,...
02 Aug 2017
Mecanismul construirii cultului pentru personalitati in viata reprezinta,oare, o constanta a...
13 Aug 2017
Presedentia lui Donald Trump in USA si a lui Vladimir V. Putin in Federatia Rusa deschid noi...

Special 1

 

Zicându-și, probabil, că împlinirea a 50 de ani de la lovitura de stat a generalilor din Grecia a trecut neobservată, aici, pe dulcile noastre meleaguri mioritice,ce și-au zis ei, trei băieți cu epoleții (mai mult sau mai puțin) la vedere? Păi și-au zis așa: Ia să punem noi de un puci? Și unde să facă asta decât la Uniunea Ziariștilor Profesioniști, organizația breslei noastre, unde domniile lor au avut un locșor călduț în niscai funcții de conducere. Că tot ieșise vorba în târg cum că UZPR-ul ar fi un fel de ,,uniunea ziariștilor cu epoleți’’. Dar să trece,deocamdată…

Special 2

 
Generalul Haftar

Ultimele douà luni ale acestui an au fost marcate in Italia de tensiuni politice interne – prin care intelegem dezacordurile intre guvern si opozitie in jurul temelor centrale ale politicii interne si externe - care in cea mai mare parte s-au invartit in jurul a douà probleme: 1. Fluxul crescand de refugiati (cei mai multi proveniti din tàrile Africii si Orientului Mijlociu; 2. Oportunitatea trecerii prin Parlament a unui Proiect de Lege privind Jus Soli, proiect ale càrui prevederi sunt inacceptabile pentru opozitia partidelor de centru dreapta “Miscarea 5 Stele” si inportune pentru unele formatii minore centriste. (Comentariu de GRIGORE ARBORE)

Societate

 

A LA CARTE

 
17 Aug 2017
La intrarea României în Primul Război Mondial, Generalul Gheorghe Garoescu (1886-1939) era...

Cultură şi artă

 

Revista presei

 

Curs Valutar BNR

 
EUR = 4.5737
USD = 3.8993

Calendar

 
17.08 (All day)
Astăzi îşi aniversează ziua de naştere:
17.08 (All day)
Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

Utile

 
16.08 01:06
Banca Națională a României a anunțat, miercuri, cursurile valutare rezultate pe baza cotațiilor s

K LA METEO

 
Daca doriti sa aflati cum va fi vremea in urmatoarele trei zile, in fereastra ce se deschide dati clik pe SEARCH.

HARTA RUTIERĂ PLANETARĂ

Alegeti orasul de plecare si orasul de sosire, apasati Start searching si va va arata ruta, prin toate modurile de transport. Ruta cu harta, catre orice destinatie din lume cu Avion /Autobuz /Tren.​
 

Biblioteca Digitală a Bucureştilor

Statistici în timp real

RETROSPECTIVA EVENIMENTELOR ANULUI...

EUROPA VITEZEI MAXIME

 

Cum ar putea sa arate Europa Federală, reconfigurată de tendințele secesioniste.

TONICA GRUP

 

FARMACIA TA este una dintre secțiunile editoriale importante ale TONICA Group, membru al brandului CATENA. Ultimul număr al publicației abordează chestiuni esențiale ale raportului complex dintre noi și starea noastră de sănătate. Conținutul revistei este prefațat de editorialul Otiliei Ostroțchi:

Sistemul nostru de apărare

Fiecare dintre noi trebuie să participe activ la menţinerea propriei sănătăţi şi la tratarea problemelor de sănătate, sub îndrumarea specialiştilor. Socrate spunea cândva că „există o singură binefacere, cunoaşterea, şi un singur rău, ignoranţa”.

Partener media

 

Publicitate

 

AFILIERI

 

Partener media

 

Partener media

 
 

Parteneri media