Amicul are, desigur, un cumnat. Cumnatul, un unchi, mai bine zis unchiulet, daca luam in considerare varsta personajului. Acestui unchiulet lumea rea si veninoasa i-a pus o porecla: Clevetici.

Lumea, rea si veninoasa dupa cum aminteam, are memorie culturala.
Cand a aflat de porecla, unchiuletul s-a gandit o saptamana; s-a uitat in oglinda, a facut o recapitulare, a rosit. Si-a dat seama ca lumea are dreptate. Este, el, intr-adevar un om inclinat sa vorbeasca mult, sa prinda din zbor si sa dezvolte tot soiul de amanunte despre unul si altul. Unchiuletul si-a reconsiderat atitudinea. Si-a propus sa devina eliptic, sa enunte esentialul dupa mai multe minute de gandire. In felul acesta, si-a zis unchiuletul, va scapa de porecla.

Planul a fost pus in aplicare in felul urmator. Dupa o indelunga cugetare, dupa o riguroasa selectie, a ales cateva vocabule pentru a le folosi preferential si, daca se poate, exclusiv. Vocabulele alese sunt „da” cu varianta „mda”, pentru o sugestiva nuantare; „nu” cu varianta „hm” si o scurta clatinare din cap, ceea ce semnifica o fina indoiala referitoare la ce spun unul si altul. S-au adaugat la acestea cateva formule considerate de unchiulet misterioase. Si-a zis el ca e bine sa fii din cand in cand enigmatic. Aceste formule, relata amicul, suna astfel: „Pai, sa vedem”; „Sa meditam, sa cugetam...”; „Asta e nu stiu cum...”; „Poate ca da, poate ca nu”. Si altele.
Inarmat cu ele, unchiuletul a presupus in mod corect ca se va elibera relativ repede de uracioasa porecla. Dar cum instinctul e puternic, treptat unchiuletul s-a pomenit cu alt, inofensiv, obicei. Un „da” sau un „mda” sunt acompaniate de gesturi largi cu mainile deasupra umerilor. „Nu” si „hm”, de o miscare ca de pendula a bratului stang. La „pai, sa vedem” e si mai complicat: unchiuletul misca timp de aproape un minut degetele ambelor maini, desenand in aer volume greu de investigat dupa legile geometriei. Formulei „asta e nu stiu cum” i se asociaza o consistenta serie de ridicari din umeri. Fireste, pentru succesul exprimarii eliptice.

A început marea restructurare! Adică aceea cu care trebuia să înceapă totul, încă dinainte de terorizarea naţiunii cu tăierea pensiilor şi cu alte măsuri de strângere a curelei sociale. Premierul Boc s-a descălţat de cizmele de cauciuc, şi-a şters noroiul de pe pantaloni şi a intrat în şedinţa de guvern din care n-a mai ieşit decât pentru a anunţa triumfător: s-au "tăiat" secretarii de stat! Adică cei care aveau lefuri mai mari decât miniştrii. Din 57 (de fapt 50, că 7 posturi n-apucaseră să fie căpuşate) au mai rămas 32! Câte doi de minister, excepţie făcând Vlădescu, Blaga şi Baconschi, care vor beneficia în continuare de câte trei, că sunt ministere grele! Cel mai afectat de tăieri pare să fie dl Videanu, care înainte de a pleca în concediul obişnuit pe Coasta de Azur, îşi va lua rămas bun de la trei dintre cei cinci secretari de stat ai săi care ardeau de pomană gazul energiei naţionale!

Cele mai dramatice tăieri de personal apar pe la Ministerul Muncii, de unde sunt evacuaţi 2500 de amploaiaţi, şi Ministerul Sănătăţii, de unde se externează 2200 de "pacienţi" ai statului. Recordul mondial în materie de restructurare îl deţine până acum Ministerul Sănătăţii: nu mai puţin de... 7 funcţionari vor fi daţi afară pentru a face schema mai flexibilă şi mai adaptată controlului şi îndrumării medicilor care nu au apucat încă să plece prin străinătăţi...

Dacă există un mastodont al birocraţiei, acela este cu siguranţă Ministerul de Finanţe. Nici un alt minister nu este înzestrat cu atât de mulţi cărători de hârtii şi băgători de seamă ca ministrul domnului Vlădescu. Dar de aici încă nu se aude vreun zvon...

A doua lovitură dură dată birocraţiei de către premierul Boc este cea prin care din 2 subprefecţi, unul va fi pus pe liber. Adică jumătate. 50%. Că în total aceştia sunt doar vreo 80, nu mai contează. Ei bine, din această instituţie parazitară, care nu face altceva decât, ca pe vremea comuniştilor, să dubleze apratul birocratic printr-o verigă fără rost, vor mai rămâne doar prefectul şi un subprefect. Primul ca să primească telefoane de la Guvern, iar al doilea ca să-i ţină locul când îl cheamă Boc la Bucureşti. În condiţiile unei descentralizări reale instituţia prefectului este una dintre cele mai inutile şi mai parazitare, un fel de corolar al tuturor celorlalte instituţii care nu reprezintă altceva decât adăpostul de lux al favoriţilor de partid, cei care trebuie răsplătiţi pentru lipirea afişelor în campanie.

Dar, pe fondul inundaţiilor, al crizei, al nemulţumirilor şi lipsurilor de tot felul, chestia asta dă bine: premierul răpune birocraţia! Cu săbiuţa din dotare...

Arhiva "Punctul pe Y"