Publicat: 13 Februarie, 2013 - 11:43

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 6%, un maxim al ultimului an şi jumătate. Şi asta pentru că rata lunară a inflaţiei a fost de 1,3% în ianuarie, peste aşteptările analiştilor, care prognozau o creştere a preţurilor de doar 0,8%.

Pe de alta parte, componenta de inflatie pe care o poate influenta politica monetara a BNR, respectiv CORE2 ajustat, care exclude preţurile volatile, preţurile administrate, tutunul şi alcoolul, a mai scăzut putin, la 3,2%.
 
Analistii BCR subliniaza ca preţurile bunurilor nealimentare au avansat cu 2% lunar după scumpirea puternică a electricităţii (+10,4%), a tutunului (+3,6%) şi a combustibililor (+0,5%).
 
Calcularea accizelor pentru energie, tutun şi alcool prin folosirea unui curs mai depreciat al leului faţă de euro şi majorarea treptată a preţului electricităţii datorită schemei de susţinere a energiei verzi au fost
 principalele motive ale acestui salt al preţurilor de consum în ianuarie.

Efectele negative ale secetei severe din vara anului 2012 persistă încă iar alimentele s-au scumpit cu 1,2% faţă de luna anterioară. Serviciile s-au ieftinit cu 0,1% faţă de decembrie 2012 după întărirea leului.
 
"Vedem riscuri în sus la adresa estimării noastre de inflaţie de 4,1% în
decembrie 2013 şi admitem că trendul dezinflaţionist estimat pentru a doua jumătate a anului este dependent de un an agricol bun şi efecte de runda a doua limitate ale majorărilor de preţuri în energie. Datele de astăzi nu schimbă scenariul nostru referitor la o creştere graduală a volumului lichidităţii furnizate băncilor de către BNR la licitaţiile repo
 săptămânale. Dobânda ROBOR la 3 luni ar putea coborî astfel la 5,5%
în decembrie 2013, în timp ce primul pas al BNR ar putea fi o reducere
cu 25 de puncte de bază a dobânzii de politică monetară în T1 2014", apreciaza analistii BCR.

Sursă: Bancherul.ro