Publicat: 16 Decembrie, 2013 - 10:39

În trimestrul III 2013, numărul mediu de pensionari a fost de 5401 mii persoane, în scădere cu 68 mii persoane faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 12 mii persoane faţă de trimestrul II 2013, conform Institutului Naţional de Statistică. Pensia medie lunară a fost în trimestrul III 2013 de 808 lei, mai mare cu 4,8% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 0,1% faţă de trimestrul II 2013.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 86,7% în totalul celor de asigurări sociale.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 812 lei în trimestrul III 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (650 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1026 lei în Municipiul Bucureşti).

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.
Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul III 2013, faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100,5%.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul III 2013, a fost de 539,0 mii persoane, din care:
• 389,3 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 8,3% din totalul pensionarilor din această categorie;
• 149,7 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 26,9% din totalul acestora.