Publicat: 4 Decembrie, 2012 - 12:09

Pentru al 3-lea an consecutiv, Grupul Intesa Sanpaolo a câştigat titlul de "Banca anului în Italia" din partea publicaţiei financiare The Banker, parte a Financial Times Group. Gala premiilor The Banker a avut loc la Londra, unde Grupul Intesa Sanpaolo a mai primit distincţii pentru "Cea mai bună bancă din Serbia" şi "Cea mai bună bancă din Croaţia" prin intermediul subsidiarelor sale Banca Intesa Beograd, respectiv PBZ.

Aceste premii, recunoscute drept "standard pentru excelenţă bancară" de către lumea financiar - bancară, au fost acordate în baza a numeroase criterii, inclusiv performanţa economică, nivelul ridicat de capitalizare şi lichiditate, rata fondurilor de nivel 1 (Core Tier 1). Alţi indicatori s-au referit la iniţiativele de susţinere a afacerilor, eficienţa în răspunsul pentru nevoile în schimbare constantă din partea clienţilor şi a pieţei şi introducerea de măsuri inovatoare pentru creşterea productivităţii şi a gradului de satisfacţie a clientilor. 

„Într-un mediu marcat de recesiune, ce continuă să fie o provocare pentru sectorul bancar, Intesa Sanpaolo a obţinut rezultate solide şi indicatori ridicaţi pentru nivelul de capital şi gradul de lichiditate, plasandu-se într-o poziţie de lider în ceea ce priveşte performanţa în zona Euro”, a declarat Enrico Tomaso Cucchiani, Director General şi CEO al Intesa Sanpaolo Group.

Cu o istorie de peste 400 de ani, Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai importante grupuri bancare internaţionale, printre liderii din Europa, ce oferă servicii pentru 20 milioane de clienţi. Grupul este prezent în Europa Centrală şi de Est, în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, cu peste 1.500 de unităţi ale subsidiarelor Intesa Sanpaolo, ce operează în 12 ţări din regiune.

Pe piata locala, Intesa Sanpaolo Bank are o reţea naţională de circa 90 de unităţi şi active totale de peste 5 miliarde lei.