Publicat: 10 Martie, 2016 - 14:56

Demarat în urmă cu cinci ani, ciclul intitulat “Cronologia comentată a mileniului III” a ajuns la cel de-al şaptelea volum, dedicat evenimentelor anului 2006. Titlul “Între D.A. şi NU” se inspiră din disoluţia alianţei câştigătoare din 2004 şi separarea forţelor politice componente pe tranşee diametral opuse. Iar conţinutul este reprezentat de comentariile zilnice ale jurnalistului Octavian Andronic, publicate “sindicalizat” în mai multe gazete şi restituite acum cititorului care doreşte să-şi confrunte impresiile şi opiniile din urmă cu un deceniu, cu cele de astăzi, filtrate de evoluţiile imprevizibile ale intervalului parcurs.

Prefaţat de jurnalistul Stelian Ţurlea, volumul editat de Fundaţia AlegRO şi tipărit la Editura “SEMNE” constituie un valoros instrument documentar pentru cei care doresc sau vor dori să reconstituie tabloul României din primul deceniu al acestui mileniu.

Cronicarul veritabil

Îl ştiu mulţi, foarte mulţi. Dar generaţiile se schimbă, ca apele curgătoare şi pe toţi ne ajunge momentul în care cei care ne ştiu sunt mai puţini decât cei care ne-au cunoscut, ne-au vorbit, ne-au citit, ne-au iubit sau urât, e în firea lucrurilor. Aşa că sigur e nevoie să mai creionăm, pentru aceştia, un portret. Omul despre care scriu câteva rânduri acum, ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani, s-a aflat printre numele cele mai vehiculate decenii la rând, cât presa era cea care cucerise lumea, adică tipărită. Acum presa care domină este online, cealaltă e muribundă, şi odată cu ea s-au schimbat oamenii. Unii rezistă şi în noile împrejurări, cum este omul de care vorbim. Insist să-i fac un portret pentru că s-ar putea ca generaţiile noi să nu-l ştie îndeajuns – chiar dacă mă îndoiesc că generaţiile noi vor deschide cartea în care e inclusă această biată prefaţă.

ANDO. Adică Octavian Andronic.

Un ziarist vechi, matusalemic, deloc ”expirat”, care continuă să lucreze, zi de zi (nu asta înseamnă ziarist?), după decenii de publicistică. A lucrat la Informaţia Bucureştiului din 1969, pe care a transformat-o în decembrie 1989 în Libertatea. A rămas aici până a apărut grupul Ringier, care a cumpărat ziarul. A mai lucrat în paralel la alte ziare sau posturi de televiziune. A creat agenţia de presă Amos News, care rezistă de mai bine de un deceniu şi difuzează ştiri tuturor publicaţiilor din ţară. A ocupat posturi de conducere, dar a fost şi slujitor al condeiului, şapte zile pe săptămână. Adică s-a ocupat şi de munca grea. Editoriale după editoriale, cum extrem de puţini ziarişti au fost ori sunt capabili. Rubrica sa se cheamă Punctul pe Y. Cea mai longevivă din presă. Dacă n-o ştiţi, căutaţi-o.

Ando are şi talent de caricaturist. Când nu scrie, desenează. De multe ori îşi însoţeşte editorialele cu desene. Cu foarte multe dintre aceste caricaturi – în anumite perioade aproape zilnice – a deschis expoziţii. Sau le-a publicat în albume.

Desenează în orice mediu, pe hârtie sau online. A fost cel care a introdus pe posturile noastre de televiziune caricatura care se desăvârşeşte în faţa ochilor noştri – am fost martor când a lansat o asemenea rubrică la Protv, în urmă cu aproape două decenii, televiziune unde mai susţinea şi un talkshow.

O vreme, a fost moderator de emisiuni televizate. Nu-l mai vedeţi astăzi, ideea însăşi de a realiza o emisiune de acest gen s-a modificat. Apărea într-o epocă în care moderatorii de televiziune erau pricepuţi, eleganţi, civilizaţi şi cu adevărat inteligenţi. Extrem de exactă observaţia profesorului Adrian Cioroianu: ”Nu cred că este vreo persoană publică – din politică, din administraţie sau vreun coleg din presă – care să fi fost vreodatîă ofensată de vreun rând al dlui Andronic; chiar şi atunci când este muşcător sau ironic, fraza acestuia nu agresează; ea este empatică,e ste argumentată şi, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevărat, care ştie că puterea frazei scrise derivă direct din responsabilitatea autorului ei.”

Nu numai desenele satirice şi le-a publicat în albume, ci şi editorialele, care au devenit amprente ale unei epoci. Vrei să-ţi aminteşti ce s-a întâmplat, citeşti sau reciteşti editorialele lui Octavian Andronic. Pentru că, în mod substanţial, primordial, Octavian Andronic este un cronicar prin excelenţă al epocii sale. Descrie succint, în câteva fraze, apoi analizează cu moderaţie, cu calm, cu un limbaj convingător, lipsit de invective. E o plăcere să-l citeşti chiar şi când ai altă opinie, ori nu eşti de acord cu el.

Acum câţiva ani, în 2010, pare-mi-se, a lansat ”Cronologia comentată a Mileniului III”. Primul volum – ”Anul 2000. Schimbarea schimbării”. Au urmat: ”Anul 2001. Anul Delfinului”, ”Anul 2002. Capitalismul de cumetrie”, ”Anul 2003. Seaparaţia palatelor”, ”Anul 2004. Continuitate vs alternanţă”, ”Anul 2005. Soluţia morală”. Toate sunt volume masive, impunătoare, cartonate, care dau impresia de aşezare serioasă, de fermitate, aşa cum le este şi conţinutul.

Urmează acum ”Anul 2006. Între DA şi NU”. Se deschide, ca şi precedentele, cu o cronologie veritabilă a anului, adică nouă pagini de informaţie seacă cu principalele evenimente. Poate nu sunt chiar toate cele mai importante evenimente, selecţia va fi fost poate uşor subiectivă, dar SIGUR sunt evenimentele majore, a căror trecere în revistă aminteşte anul. Apoi încep editorialele, urmate de o selecţiune substanţială din ANDO-grafia zilei 2006.

Exact ca în precedentele volume, ANDO nu rescrie nimic, nu modifică, în cazul în care urmările vor fi fost altele decât concluziile sale, nu înfrumuseţează, nu trişează. Aceasta e prima îndatorire şi cea mai de seamă a unui ziarist adevărat. Textele reproduse sunt cele apărute la vremea lor, în ziua cutare a lunii cutare din 2006. Intervine a doua calitate a ziaristului nostru – comentariile şi analizile sale, toate făcute la cald, sunt extrem de pertinente, iar în reluarea de acum nu se rescrie nimic. Cronica făcută în timp real devine impresionantă, înţelegerea a ceea ce se întâmplă, uimitoare. Format la şcoala dură a comentatorilor zilnici a ceea ce vede, ceea ce aude şi ceea ce se face, Octavian Andronic nu se dezminte, constatăm acum, cum am constatat în 2006. Poate anul 2006 n-a fost unul cu evenimente majore, fulminante, evenimente reper. Fireşte că s-au petrecut enorm de multe lucruri, pe care vi le veţi aminti cu plăcere sau nemulţumire citindu-i (recintindu-i) textele acestui cronicar veritabil (tensiuni între palate, cum am zice astăzi, condamnarea comunismului, spionita, congrese de partide despre care atunci se spunea că sunt cruciale, adâncirea sărăciei, jefuirea României, soluţii morale şi imorale etc), dar anul 2006 a fost extrem de important pentru că a fost ultimul dinaintea aderării României la Uniunea Europeană. S-au făcut atunci ultimele pregătiri, s-au manifestat ultimele împotriviri, s-au făcut ultimele erori, al căror ecou îl mai suportăm şi astăzi, s-au consumat – cum spune Octavian Andronic - săptămâni politice după tipicul românesc: una vorbim şi alta (nu) facem. Nu ne punea nimeni beţe-n roate, ne puneam singuri. Dar până la urmă, mai mult împinşi de la spate, tot am înaintat spre UE. Am rămas însă –iarăşi remarca lui Andronic – maeştri în arta mimării. Vedem rezultatul.

Citiţi ”Cronologia comentată a anului 2006. Între DA şi NU”. Nu veţi pierde nimic, dimpotrivă!

Stelian Țurlea