Publicat: 18 Octombrie, 2016 - 15:43

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că niciodată în toată cariera lui, de 26 de ani, nu a văzut o situaţie macroeconomică atât de bună pentru România, dar cu riscuri atât de mari.

”Trăim un paradox: avem cea mai bună situaţie macro, dar cele mai mari riscuri”, a declarat șeful BNR, precizând că atunci “când cazi de la etajul 1, nu e o problemă, dar când cazi de mai sus s-ar putea să fie o problemă”, scrie ZF.

Isărescu a făcut aceste declarații la  conferinţa ”Risc de Ţară”, ajunsă la a XII-a ediție.