Publicat: 5 Decembrie, 2017 - 18:12

  
Vicepreședintele Senatului, Iulian-Claudiu Manda, a avut o întrevedere, marți 5 decembrie a.c., cu Erenst Evert Mangindaan, vicepreședintele Adunării Consultative Populare a Republicii Indonezia, în cadrul vizitei pe care înaltul demnitar indonezian o efectuează la București. În cadrul discuţiilor, cei doi interlocutori au manifestat dorința de consolidare a relaţiilor bilaterale, în lumina tradiţionalei prietenii româno-indoneziene, bazate pe respectarea principiilor democratice și valorificarea intereselor comune, care vizează promovarea prosperității și securității pentru ambele popoare.
Ambele părți şi-au exprimat intenția de a stimula, prin intermediul contactelor politice periodice la nivel înalt și al diplomației parlamentare, dezvoltarea cooperării între cele două state în toate domeniile de activitate și, în mod special, în cel economic. Au fost salutate vizita ministrului de externe român în Indonezia, în octombrie 2016 și consultările politico-diplomatice bilaterale la nivel de secretar de stat, care au avut loc la Jakarta, în octombrie 2017. La nivelul dialogului interparlamentar, a fost menționată recenta întâlnire a membrilor Grupului parlamentar de prietenie Indonezia-România cu o delegație a Camerei Reprezentanților din Republica Indonezia, din data de 28 noiembrie a.c.
Domnul Iulian-Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului, a subliniat potențialul deosebit pe care îl prezintă finalizarea negocierilor în cadrul Acordului pentru Parteneriat Economic Consolidat (CEPA) între UE și Indonezia, în contextul relațiilor UE-ASEAN, pentru intensificarea schimburilor comerciale și dezvoltarea de proiecte comune, în domenii de interes precum: energie, infrastructură, industrie, agricultură, știință și tehnologie, turism, sectorul bancar. Vicepreședintele Senatului și-a exprimat, totodată, aprecierea pentru buna cooperare a României cu Indonezia în plan multilateral și a încurajat continuarea eforturilor indoneziene în vederea combaterii terorismului și menținerii securității în regiune.