Publicat: 2 Octombrie, 2016 - 12:12

JTI Romania a transmis Camerei Deputaților o scrisoare prin care solicită urgentarea transpunerii Directivei tutunului, cu scopul de a evita infringementul datorat întârzierii și a nu afecta veniturile bugetare pe anii 2016 și 2017. În acest sens, JTI propune ca soluție de deblocare a situației separarea actualului Proiect de lege, nr. 272/2016  în două proiecte distincte, „unul care să preia prevederile referitoare la producție și comercializare, în strictă conformitate cu Directiva UE, și sa fie adoptat rapid,  iar celălalt, referitor la prevenția și consumul produselor din tutun (fumatul în locurile publice), sa poată fi dezbătut ulterior”. Despărțirea apelor ar fi de natură să înlăture confuziile care se fac și sunt voit întreținute, între o lege care reglementează fabricația și comercializarea, cu evident caracter economic și bugetar, și o lege antifumat (cu un pronunțat caracter social). 

„Salutăm faptul că, potrivit declarațiilor recente ale dlui. Ciprian Bucur, ministru pentru relația cu Parlamentul, și Guvernul susține propunerea noastră constructivă, de separare în două a proiectului existent. Directiva europeană reglementează strict fabricarea și comercializarea țigaretelor. Transpunerea ei este prioritară pentru producătorii de țigarete. Ca orice mare investitor și contribuabil, avem nevoie de predictibilitate și stabilitate a cadrului de reglementare. Legislația antifumat este pentru noi un subiect încheiat, iar acuzațiile nefondate ale activiștilor antitutun, încercările de demonizare a industriei și atacurile la persoană nu fac decât să sporească inutil confuzia în rândul opiniei publice, punând presiune asupra membrilor Parlamentului. Perpetuarea confuziei ar bloca transpunerea Directivei, fiind de natură să pericliteze un întreg sector economic, al doilea mare contribuabil la buget, care a virat anul trecut circa 3 miliarde de euro, se află în topul exportatorilor de produse agricole și  angajează direct și indirect aproximativ 50.000 oameni”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

Astfel, conform scrisorii, prin separarea menționată s-ar reveni la forma inițială a proiectului de lege, adoptată în ședința de Guvern din data de 24 februarie a.c., dar modificată ulterior de Ministerul Sănătății. Proiectul adoptat de Guvern, cu avizele tuturor ministerelor, era intitulat “Lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe”, în acord cu denumirea și în limitele cadrului Directivei. Ulterior, înainte de a fi trimis Parlamentului, titlul a fost modificat de Ministerul Sănătății în “Lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun”, fiind operate schimbări la articolul 24 (care ar da posibilitatea modificării abuzive ulterioare a legii prin Ordin de ministru) și introducându-se un nou capitol, III, ce modifică prevederi ale Legii 349/2002, capitol în care Ministerul Sănătății a adăugat articole privind  permiterea fumatului în spitalele psihiatrice și noi definiții clarificatoare ale spațiului public închis și locului de muncă.

În scrisoare se subliniază totodată că, dacă nu se revine la forma inițială, bugetul poate suferi pierderi serioase din cauza impredictibilității și a unor potențiale măsuri extreme viitoare, decise unilateral de un singur minister, cel al sănătății, care a modificat proiectul după adoptarea lui în Guvern, arogându-și dreptul de a interzice categorii de produse sau de a impune standardizarea pachetelor prin Ordin de ministru (Art 24 din proiect). Potrivit documentului, „intenția de modificare a legii prin Ordin de ministru desconsideră atât rolul Parlamentului ca unică putere legiuitoare, cât și pe cel al Comitetului Interministerial pentru coordonarea politicilor şi acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe, instituit prin Hotărârea de Guvern nr. 776/2015 din 23 septembrie 2015, Comitet în cadrul căruia, la nivel guvernamental,  ar trebui discutat impactul unor astfel de măsuri împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei, ANAF și alte autorități cu atribuții în domeniu”.

Așa cum s-a arătat în dezbaterea publică de pe 7 septembrie, găzduită de Parlamentul României, neadoptarea legii de transpunere în această sesiune va face practic imposibilă și respectarea celui de al doilea termen prevăzut în Directivă, 20 mai 2017, dată de la care produsele actuale nu ar mai trebui să se găsească pe piață. Întârzierea poate determina retrageri masive de stocuri aflate în piață, cu returnarea accizelor și taxelor aferente plătite, ceea ce va avea un impact semnificativ în bugetul anului 2017 (circa un miliard de lei pe lună).

JTI își exprimă, de asemenea, profunda îngrijorare pentru faptul că proiectul de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaților "nu prevede o perioadă de tranziție pentru adaptarea producției la regulile viitoare, ceea ce poate duce la sincope, punând în pericol piața legală și impulsionând contrabanda”. În solicitările oficiale publice anterioare, JTI a arătat că sunt necesare circa trei luni de tranziție pentru adaptarea producției la prevederile legii și normelor și de încă minimum șase luni pentru curățarea pieței de produsele actuale. 
 
Comunicat de presa JTI